Ponta, despre privatizarea CFR Marfă: E absolut necesar avizul Consiliului Concurenţei

Victor Ponta a afirmat joi că procedura privind privatizarea CFR Marfă nu s-a încheiat şi a subliniat că urmează alţi paşi pe care compania câştigătoare trebuie să îi facă, transmite Agerpres.
Romania TV
20 iun. 2013, 17:15
Ponta, despre privatizarea CFR Marfă: E absolut necesar avizul Consiliului Concurenţei

”Nu am niciun fel de contribuţie directă la acest lucru (n.r. la privatizarea CFR Marfă). Este meritul dlui Fenechiu şi o să-l felicit personal. Evident însă că procedura nu e încheiată în sensul în care trebuie să avem avizul Consiliului Concurenţei după care se desfăşoară alte proceduri, plata preţului…mai durează destul de mult şi până la finalul final mai este şi nu vreau să mă bucur. (…) Procedura prevede, după ce se declară câştigătorul, în cinci zile se semnează contractul şi după aceea în 60 de zile se plăteşte preţul, se transferă acţiunile. Aştept în primul rând acordul Consiliului Concurenţei pentru că GFR este deja pe piaţa românească şi pe alte pieţe din jurul României şi e absolut necesar avizul Consiliului Concurenţei pentru a se finaliza tranzacţia. Apoi, banii. Sunt multe alte lucruri, inclusiv discuţiile foarte importante din punctul meu de vedere despre investiţii şi câte din locurile de muncă de la CFR Marfă sunt garantate în continuare,” a spus Ponta, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv.

El a ţinut să precizeze că în Hotărârea de Guvern referitoare la privatizarea CFR Marfă, publicată şi în Monitorul Oficial, a fost stipulat faptul că Ministerul Transporturilor este autorizat să vândă pachetul majoritar de 51% din acţiunile companiei, inclusiv acele acţiuni rezultate din conversia acţiunilor.

”Deci, povestea că în timpul jocului s-a schimbat ceva e o informaţie falsă. (…) E păcat să pornim de la neadevăruri”, a adăugat premierul.

Referindu-se la cea de-a doua lansare a procedurii de privatizare şi condiţiile privind cifra de afaceri a companiilor, Victor Ponta a subliniat că GFR nu beneficia de acestea.

”Sigura companie care avea dreptul să participe de la început era GFR, ceea ce contracandidaţii, care şi aşa au fost destul de supăraţi, ar fi acuzat că facem licitaţia numai pentru GFR. Din acest motiv, la a doua lansare a procedurii am avut grijă ca acele condiţii privind cifra de afaceri să permită practic tuturor celor care erau interesaţi (să participe – n.r.). Deci, de acea prevedere nu beneficia GFR, ci unul dintre rivali care însă nu a reuşit să strângă banii ca să meargă mai departe”, a explicat primul ministru.

Totodată el a spus că firma care a câştigat licitaţia va trebui să facă investiţii de 900 de milioane de lei.

”Preţul iniţial stabilit de consultant a fost de 180 de milioane de euro, un preţ mare. Mă uit alături, în Bulgaria era vorba de un preţ mai mic şi oricum s-a oprit privatizarea pentru că din păcate compania din Bulgaria a fost pusă sub sechestru. Deci 200 de milioane pachetul de acţiuni, statul român rămâne cu 49% şi 200 de milioane de euro sau 900 de milioane de ron investiţii”, a adăugat Ponta.

Premierul s-a declarat optimist privind viitoarea vizită a FMI şi a punctat că ceea ce era important pentru Guvern era să arate hotărârea de a reduce arieratele, de a vinde pachetul de la Transgaz, de a duce cât mai departe şi mai bine procedura de la CFR Marfă.

”Ori noi lucrul ăsta l-am dovedit şi, din acest punct de vedere, evident că sunt optimist că în boardul FMI se va considera încheiat cu bine acordul actual şi putem, eventual, discuta despre un nou acord. (…) Nu avem nevoie de un acord din care să împrumutăm bani, ci tot de un acord de tip preventiv”, a mai spus primul ministru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT