Ponta: Proiectul de revizuire a Constituţiei, adoptat în Senat până la sfârşitul sesiunii

Victor Ponta a declarat miercuri că proiectul de revizuire a Constituţiei va fi dezbătut până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare în Senat, urmând să ajungă la Camera Deputaţilor în luna septembrie, transmite Agerpres.
Romania TV
01 mai 2013, 11:05
Ponta: Proiectul de revizuire a Constituţiei, adoptat în Senat până la sfârşitul sesiunii

Întrebat dacă proiectul de modificare a legii fundamentale va trece de ambele Camere ale forului legislativ până la sfârşitul sesiunii de primăvară, premierul a răspuns: „Doar de Senat, la Cameră merge în septembrie”.

„Este timp şi pentru referendum. Este important că nu adoptăm în Cameră decizia finală până nu primim punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia care oricum vine în septembrie, aşa că mai devreme de atât nu se poate”, a afirmat Victor Ponta, la finalul unei vizite la Centrul socio-medical ‘Sf. Luca’ din sectorul 4 al Capitalei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT