Ponta: Am şi alte variante în viaţă în afară să fiu premier

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Arad, că are "şi alte variante în viaţă" decât aceea de a ocupa funcţia de prim-ministru, însă a pleca pe mare nu este una dintre ele.
Romania TV
30 nov. 2012, 17:28
Ponta: Am şi alte variante în viaţă în afară să fiu premier

Liderul PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la PSD Arad, dacă USL are variante de rezervă în cazul în care el va avea probleme în a fi numit premier, având în vedere că preşedintele Traian Băsescu ar putea să facă altă desemnare.

„Dacă am şi alte variante în viaţă? Nu, să plec pe mare nu, dar alte variante am”, a răspuns Ponta.

Potrivit acestuia, „e un uriaş avantaj politic şi strategic pentru USL faptul că noi am anunţat pe cine punem prim-ministru, pe cine punem preşedinte”.

„Când îi întrebi pe cei de la ARD «Dom’le, voi pe cine puneţi?», «Păi pe cine zice Băsescu», «Şi preşedinte, pe cine puneţi?», «Păi pe cine zice Băsescu». Dom’le, dar voi puteţi să gândiţi, să mergeţi la baie fără să vă dea voie Băsescu? Ei nu pot”, a spus premierul.

Ponta a spus că voturile primite de USL sunt pentru un guvern condus de Victor Ponta.

„Noi am mers în această campanie electorală spunând celor 20 de milioane de români că, dacă votaţi cu USL, înseamnă că votaţi un guvern Victor Ponta, pentru că asta e propunerea noastră. Orice vot care vine pentru USL vine pentru un guvern condus de mine”, a declarat co-preşedintele USL Victor Ponta.

Marţi, Victor Ponta declara că preşedintele Traian Băsescu spunea la începutul anului, în ianuarie, că nu îl va desemna niciodată premier şi, cu toate acestea, l-a numit prim-ministru pe 27 aprilie, el arătând că şeful statului va mai face o dată aceeaşi numire.

Solicitat să comenteze afirmaţiile şefului statului, Traian Băsescu, potrivit cărora ar simţi dispreţ pentru nominalizarea unui premier care a contribuit la suspendarea sa şi întrebat dacă le interpretează ca pe un mesaj că nu îl va desemna încă o dată prim-ministru, Ponta răspundea: „Dumneavoastră îl mai luaţi în serios pe domnul Băsescu?”.

„Nu era domnul Băsescu cel care zicea, prin ianuarie-februarie că nu mă numeşte niciodată? M-a numit pe 27 aprilie, ce să facă. Eu nu cred că m-a numit din plăcere sau din iubire. Asta e, aşa o să facă şi după alegeri”, spunea Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu declara, marţi, că este greu pentru un şef al statului să mai numească o dată premier un prim-ministru care a luat parte la suspendarea sa din funcţie şi a susţinut demiterea sa.

„Nu ştiu dacă vă daţi seama ce simte un preşedinte când i se cere să mai numească o dată un prim-ministru care a participat cu toată forţa la suspendarea lui din funcţie”, spunea Băsescu, la B1 TV, menţionând că simte „dispreţ”.

„Adică un om care crede că un preşedinte este o maşinărie, care nu are suflet, nu are sentimente, nu are nimic, i se cer aspiraţii înalte de bărbat de stat ca să numească în funcţia de prim-ministru pe unul care l-a suspendat o dată…e greu”, explica Băsescu.

În momentul în care i s-a spus că în politică trebuie să mai înghiţi şi câte o broască râioasă, el replicat: „Da, dar nu trebuie să înghiţi porci, o broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit”.

Victor Ponta declara, recent, la Suceava, că preşedintele Traian Băsescu va respecta votul românilor de la alegerile parlamentare, pentru că România nu e o dictatură sud-americană, iar dacă USL va obţine majoritatea absolută el va fi premier în continuare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
Miza uriașă a derby-ului Dinamo – CFR Cluj: „Vor muri pe teren!” Toate calculele înaintea etapei a 9-a din play-off-ul SuperLigii
Capital.ro
Motorina se scumpește din nou. Ce prețuri afișează benzinăriile vineri, 15 mai
Playtech.ro
Fructul pe care oamenii plătesc şi 30 de euro pe bucata a ajuns în România. Un timişorean face bani frumoşi cu afacerea inedită
Adevarul
Orașul din România desemnat „Destinația Anului 2026” și lider la turism urban: ierarhie surpriză în clasament
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marin Andrei, fostul portar care a scris istorie pentru Steaua, Dinamo și Rapid!
iamsport.ro
”Cine e nesimțit? Varga sau Pancu?” O altă față a conflictului de la CFR Cluj
MediaFlux
15 mai, Sfântul Pahomie cel Mare. Rugăciune specială în sărbătoarea cu cruce neagră
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi