Ponta, Antonescu şi Zgonea au participat la recepţia de ziua reginei Marii Britanii

Premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, au participat, marţi seară, la recepţia organizată cu ocazia zilei Reginei Elisabeta II, cei prezenţi toastând, potrivit obiceiului, pentru suveranul britanic şi pentru şeful statului român, informează Mediafax.
Romania TV
25 iun. 2013, 18:59
Ponta, Antonescu şi Zgonea au participat la recepţia de ziua reginei Marii Britanii

La recepţia organizată la Palatul Bragadiru au fost prezenţi şi Prinţul Edward al Marii Britanii, conte de Wessex, împreună cu soţia sa, Sophie, contesă de Wessex. Cei doi se se află în România într-o vizită oficială ocazionată de împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea British Council de la Bucureşti, evenimentul de marţi seara fiind dedicat şi acestei aniversări.

Gazda recepţiei, ambasadorul Martin Harris, a solicitat invitaţilor la finalul discursurilor oficiale, conform protocolului, să închine o cupă de şampanie pentru Regina Marii Britanii, dar şi pentru preşedintele României. Crin Antonescu ridicat cupa de şampanie şi a zâmbit, gest pe care premierul şi preşedintele Camerei nu l-au făcut.

De asemenea, preşedintele Senatului a ţinut să mărturisească, în cuvântarea susţinută în engleză, că pentru el personal, monarhia britanică este „un simbol al stabilităţii politice şi democraţiei” şi un „model”. „Un simbol al unui regim politic capabil să unească stabilitatea politică şi democraţia, asigurând în acelaşi timp prosperitatea. O voi privi întotdeauna cu respect, ca pe un model”, a spus Antonescu.

La rândul său, premierul Victor Ponta a ţinut să remarce tradiţia relaţiei de prietenie şi de schimburi culturale dintre cele două ţări, simbolizată şi de faptul că România s-a aflat printre primele patru ţări din lume unde a fost deschis un institut British Council în 1938. El s-a referit şi la un sondaj de opinie potrivit căruia românii 75% dintre români consideră Marea Britanie o ţară prietenă.

Pe de altă parte, Prinţul Edward nu a ţinut niciun discurs la acest eveniment, cuvântări din partea britanică fiind ţinute de ambasadorul Harris şi directorul global al British Council, Martin Davidson. Ambasadorul Harris a ţinut să arate că în relaţia dintre cele două popoare cultura, cunoaşterea, învăţarea limbii celuilalat au avut şi vor avea un rol foarte important. Martin Harris a adresat şi condoleanţe familiilor îndurerate şi României pentru victimele accidentului din Muntenegru.

La eveniment au mai fost prezenţi consilierul prezidenţial Iulian Chifu, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, şeful SRI, George Maior, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie şi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare Ştiinţifică, Mihnea Costoiu, precum şi alţi reprezentanţi din mediile diplomatic, politic, economic şi cultural.

Totodată, Casa Regală a României a fost reprezentată de Principele Nicolae.

Prinţul Edward, contele de Wessex, şi Sophie, contesa de Wessex, efectuează, începând de luni, o vizită oficială de trei zile în România.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Liberalul care a rezistat tuturor schimbărilor de putere. Cum a ajuns Cătălin Predoiu omul-cheie din spatele negocierilor pentru noul Guvern
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Consumul românilor se prăbușește. România revine la nivelurile din pandemie. Ce înseamnă asta pentru economie
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
PAPARAZZI Daniela Györfi, în oraș la cafele și prăjituri după ce a slăbit! Cum arată artista la 57 de ani FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi