Ponta, către ministrul Educaţiei: Vă duceţi peste tot şi spuneţi că trebuie să facem sport în şcoli

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să transmită inclusiv inspectorilor generali că trebuie găsită soluţia prin care în programa şcolară să fie incluse mai multe ore de sport, susţinând că nu a mai văzut atât entuziasm pentru o altă măsură a Guvernului precum aceasta.
Romania TV
19 feb. 2013, 11:47
Ponta, către ministrul Educaţiei: Vă duceţi peste tot şi spuneţi că trebuie să facem sport în şcoli

„Domnule ministru Remus Pricopie, toată lumea ne-a felicitat pentru faptul că vrem să facem mai mult sport în şcoli. Deci, dumneavoastră vă duceţi acum la minister, de la minister la inspectorii generali, de la inspectorii generali mai jos şi le spuneţi că nu au soluţie, trebuie să găsească soluţia să facem sport în şcoli. Nu am mai văzut atât entuziasm pentru o măsură a Guvernului de foarte mult timp şi, probabil, nici nu o să văd. Asta înseamnă că e o măsură bună. Cu încăpăţânare, toţi cei care spun că nu se poate să găsească soluţii să se poată. E mare păcat să nu reuşim să avem rezultate cu iniţiative de acest gen”, a spus Victor Ponta ministrului, în şedinţa de Guvern.

Miercuri, premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Educaţiei să prezinte, în şedinţa Guvernului, modalitatea de aplicare a unui program care să asigure organizarea a patru ore de sport pe săptămână în şcoli.

La scurt timp, ministerul a lansat în dezbatere publică un proiect în care propune creşterea numărului de ore de sport în învăţământul primar, pe lângă cele două ore la „Educaţie fizică” fiind prevăzute la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a alte două ore la „Muzică şi mişcare”, iar la clasele a III-a şi a IV-a, o oră la „Joc şi mişcare”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Alarmă în SuperLiga! Peste 61.000 de spectatori au dispărut de pe stadioane în 15 etape. Ascultați vocea suporterilor!
Capital.ro
Prognoza meteo, 14 noiembrie. Răcire accentuată mai multe zone: unde vor fi temperaturi de -10 grade
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România