Ponta: Ceea ce s-a întâmplat în Crimeea denotă un risc grav de insecuritate în regiune

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că evenimentele din Crimeea denotă existenţa unui risc grav de insecuritate în zonă şi a subliniat, în acest context, importanţa NATO.
Romania TV
02 apr. 2014, 10:35
Ponta: Ceea ce s-a întâmplat în Crimeea denotă un risc grav de insecuritate în regiune

„Este evident că ceea ce s-a întâmplat în Ucraina şi în special în Crimeea a trezit o mare parte din comunitatea europeană, din membrii NATO la o realitate pe care o credeam totuşi schimbată de foarte mult timp, aceea a faptului că există un risc grav de insecuritate în regiune, că toate conflictele pe care preferam să le uităm, fie că e vorba de Georgia, fie că e vorba de Transnistria, fie că e vorba de alte părţi ale regiunii, sunt potenţiale focare de instabilitate şi că de fapt nimic nu este absolut sigur în ceea ce priveşte securitatea regiunii. NATO este, iată, din nou, mai important decât de multe ori în ultimii ani şi este nevoie de o strategie şi de o adaptare a membrilor comunităţii transatlantice, la ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce urmează să se întâmple în perioada imediat următoare”, a afirmat Ponta la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a participat la conferinţa ‘Profilul României în NATO la 10 ani după integrare’, unde a subliniat necesitatea, în această perioadă, a conlucrării între UE şi SUA.

„De fiecare dată încerc să văd orice stare de pericol şi ca pe o oportunitate şi aş vrea să spun foarte pe scurt că această criză fără precedent în ultimii ani trebuie să fie folosită de noi toţi pentru a vedea ce avem de făcut în perioada imediat următoare.
În primul rând văd această criză ca pe o oportunitate pentru ca relaţiile dintre UE şi SUA să redevină un pivot fundamental al colaborării şi securităţii mondiale. În ultimii ani, SUA au concentrat mari eforturi către zona Pacificului şi a Asiei, UE a fost concentrată pe combaterea crizei financiare şi economice, iată că acum când suntem în faţa unei crize militare, diplomatice, politice. Este mai evident ca oricând ca SUA şi UE să fie mai apropiate, să ia decizii împreună, să aibă strategii comune şi responsabilităţi comune. Cred că tot ceea ce a reprezentat ca puncte de neînţelegere între SUA şi Europa vor dispărea rapid în această perioadă şi că o nouă strategie de conlucrare între cele două părţi ale Oceanului Atlantic se va dezvolta cu viteze extraordinare – mă refer la colaborare economică şi de comerţ”, a spus Ponta.

Premierul şi-a exprimat optimismul că parteneriatul pentru comerţ şi investiţii între SUA şi UE va fi un proiect care va avansa şi va căpăta contur.

„Discutam cu ministrul de Externe că faimosul parteneriat pentru comerţ şi investiţii între SUA şi UE mergea cu o viteză a melcului, deodată sunt mult mai optimist că acesta va fi un proiect care foarte rapid va avansa şi va căpăta contur. Şi cred că o colaborare economică, comercială, un spaţiu liber între UE şi SUA reprezintă o bază de prosperitate economică care se va reflecta implicit şi în capacitatea noastră de a asigura siguranţă pentru regiune, pentru Europa şi pentru ţările care nu fac încă parte din NATO şi UE. Această criză ne va readuce foarte aproape, pe europeni şi americani”, a adăugat Ponta.

El susţine că criza din regiune atrage atenţia lumii asupra ei, iar NATO şi UE trebuie să dea o perspectivă clară Moldovei, Georgiei sau Ucrainei.

„Atenţia politică a lumii a revenit asupra regiunii noastre şi aducem din nou aminte că în regiune există ţări, nu doar Ucraina, există ţări ca Republica Moldova, ca Georgia, care au avut o decizie clară de a merge spre integrare euroatlantică şi că aceste ţări au nevoie din partea NATO şi a UE de o perspectivă şi un calendar clar. Sunt absolut convins că acum, când pericolul e concret, apropiat, putem să luăm decizii politice pe care le-am amânat foarte mult timp şi să dăm o perspectivă clară Moldovei, Georgiei sau Ucrainei, o strategie clară, concretă şi pragmatică de colaborare, cooperare şi integrare cu NATO şi UE. Este o oportunitate să luăm mai repede decizii, să ne asumăm şi riscuri pe care nu ni le-am asumat pentru că este un moment foarte clar în care ţările membre NATO şi UE au obligaţia de a asigura un parcurs democratic, pro NATO şi UE pentru aceste ţări din regiune”, a mai susţinut Ponta.

De asemenea, el consideră că România trebuie să îşi reafirme rolul strategic în regiune, să îşi asume rolul de frontieră ‘într-o regiune atât de fierbinte’ şi a subliniat de ce România a decis să fie parte a sistemului de apărare antirachetă, de ce a luat decizia achiziţionării avioanelor multirol, de ce a crescut în 2013-2014 bugetul Apărării şi are intenţia de a avea în 2007 un buget de 2% din PIB pentru acest domeniu.

„Cred că România a beneficiat enorm, fundamental de pe urma integrării în aceşti 10 ani în NATO şi cred că putem să facem mai mult decât am făcut până acum”, a arătat Ponta.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
Ce studii și ce avere are Sorin Grindeanu, ar putea ajunge din nou premier. Ce urmează după căderea Guvernului Veștea
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?