Ponta, despre pensiile militarilor: Nu am negociat nimic cu FMI

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la România TV, că delegaţia Fondului Monetar Internaţional nu s-a opus expres creşterii pensiilor militare pentru cei cărora le-au fost scăzute la recalculare deoarece vizita FMI nu este una destinată negocierilor. Pe de altă parte, Ponta a admis că situaţia acestor pensii a fost prezentată delegaţiei Fondului de către ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu.
Romania TV
14 nov. 2012, 20:17
Ponta, despre pensiile militarilor: Nu am negociat nimic cu FMI

„În primul rând, nu am avut negocieri cu FMI. Delegaţia a venit într-o vizită de verificare a obligaţiilor anterioare asumate prin scrisoare de intenţie. Nu am negociat nimic. Am stabilit doar că la începutul lunii ianuarie, după formarea noului Guvern şi după sărbători, vor veni la Bucureşti să negociem ce ţine de bugetul pe anul 2013 şi să negociem viitorul acord”, a declarat Victor Ponta.

Acesta a spus că, după prezentarea situaţiei de către Dobriţoiu, membrii delegaţiei nu s-a opus explicit măsurii. „Au spus ‘nu suntem de acord să schimbaţi legi fundamentale până când nu vedem calcule’. Dar asta depinde şi de noi şi de modul în care construim bugetul”, a spus primul-ministru. Acesta a precizat că Dobriţoiu a propus eşalonarea plăţii sumelor pentru pensiile din domeniul apărării.

Guvernul a cerut FMI să revină la pensiile vechi pentru militarii care au înregistrat scăderi de venituri în urma recalculării aplicate începând din 2010, dar nu şi la pensiile care au crescut în urma recalculării, adică peste 90% dintre acestea, propunere respinsă de experţii internaţionali. În schimb, FMI a cerut în negocierile cu Guvernul investiţii în educaţie şi sănătate, informează România TV.

Majorarea pensiilor militarilor, propusă de guvernul Ponta în negocierile cu FMI, presupune un efort bugetar de 9 milioane de lei pe lună, considerat prea mare de negociatorii Fondului Monetar Internaţional. În consecinţă, aceştia au considerat că statul român nu-şi poate permite să facă acum astfel de majorări, iar negocierile pe această temă ar putea fi reluate abia în luna ianuarie.

Guvernul Ponta intenţiona să mărească în acest an pensiile speciale pentru 30.000 de militari, după ce acestea au fost recalculate în perioada 2010-2011 şi micşorate.

Guvernul a aprobat, la finalul lunii ianuarie, OUG 1/2011, care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare, şi stabilea că procesul de recalculare a pensiilor pe baza salariului mediu brut pe economie, nu pe baza veniturilor individuale, va fi prelungit până la sfârşitul lui 2011 şi că instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii adeverinţele privind veniturile obţinute de militari.

De altfel, Consiliul Fiscal a publicat la sfârşitul anului trecut o opinie în care arăta că pensia medie plătită celor 159.000 de foşti militari, poliţişti şi angajaţi ai serviciilor de informaţii a crescut după recalculare cu peste 30%, de la 1.755 de lei la 2.289 de lei pe lună, deşi Ministerul Muncii anticipa o reducere.

O echipă FMI s-a aflat în vizită la Bucureşti în perioada 6-14 noiembrie 2012, pentru a purta discuţii tehnice privind perspectivele macroeconomice şi progresele înregistrate în vederea îndeplinirii ţintelor fiscale stabilite pentru anul 2012 şi a implementării reformelor structurale, precum şi pentru a discuta în linii generale bugetul pe anul 2013.

„Echipele vor veni la Bucureşti, pentru a purta discuţii privind următoarea evaluare a programului, după instalarea noului guvern, ca urmare a alegerilor parlamentare”, se arată într-o declaraţie comună a FMI şi Comisiei Europene.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
S-a aflat! Vreme stricată de Crăciun
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet