Ponta: E posibil să fac nominalizări pentru Parchet şi DNA, dar după discuţii cu Băsescu şi CSM

Premierul Victor Ponta a declarat marţi seara la România TV că l-a informat pe Traian Băsescu despre demisia Monei Pivniceru din funcţia de ministru al Justiţiei, după ce aceasta a fost validată pentru funcţia de judecător al CCR din partea Senatului. Ponta a mai spus că nu exclude ca în perioada în care va fi interimar la Justiţie să facă nominalizări pentru şefia DNA şi pentru funcţia de procuror general al României, dar "după discuţii cu CSM şi preşedintele Băsescu".
Romania TV
26 mart. 2013, 19:16
Ponta: E posibil să fac nominalizări pentru Parchet şi DNA, dar după discuţii cu Băsescu şi CSM

„Este foarte posibil ca eu să fac propunerile pentru şefia DNA şi cea a Parchetului General, dar numai în condiţiile în care voi avea o discuţie cu CSM şi cu Preşedintele, astfel încât să existe un acord între cele trei părţi implicate de lege pentru că altfel, doar să fac propuneri pentru ca după aceea să mi le respingă preşedintele sau care nu sunt acceptate de CSM, nu are rost”, a spus premierul Victor Ponta la România TV.

Întrebat dacă se vor face pur şi simplu nominalizări sau va fi organizat concurs, Ponta a răspuns: „Dacă există un acord între cele trei părţi, Comisia Europeană va saluta acest acord, dacă nu, revenim la acea procedură pe care am făcut-o odată şi nu a avut finalitate”, a completat premierul.

În opinia primului-ministru, cei doi procurori ar trebui să fie independenţi şi să aibă prestigiul necesar.

„Îmi doresc să avem două persoane pe care să le agreăm cu toţii, care să aibă independenţa necesară şi prestigiul necesar, iar numirea domnului Morar în funcţia de la Curtea Constituţională cred că este un semn serios de căutare a unei soluţii acceptate de toate părţile”, a mai spus Ponta.

Referitor la condiţia lui Traian Băsescu, ca la şefia DNA şi cea a Parchetului General să fie puşi procurori cu dosare grele în spate şi fără achitări, premierul a comentat: „Poveştile cu procurori care să aibă în spate mari dosare şi să nu aibă achitări sunt întotdeauna în funcţie de cum îi convine celui care vorbeşte. Doamna Kovesi când a venit procuror general a venit de la o unitate de parchet teritorială fără să fi fost o stea acolo. Domnul Morar a venit la DNA după ce a avut o achitare definitivă care a dus la condamnarea României la CEDO. Să nu ne mai luăm după ce spune Preşedintele, că o dată spune că e bine aşa, dar întotdeauna aplică regulile la alţii”.

Ponta a afirmat că are mai multe nume pe lista nominalizărilor, însă nu poate propune pe cineva până nu se consultă cu Traian Băsescu şi cu procurorii de la CSM.

„Am identificat multe nume. După ce o să am o discuţie cu secţia de procurori a CSM şi cu Preşedintele, o să vă spun pe cine pot propune şi pe cine nu.”, a declarat primul-ministru la România TV.

Victor Ponta a apreciat totodată că numirea lui Daniel Morar ca judecător la Curtea Constituţională este un semn al faptului că şi preşedintele Traian Băsescu doreşte să fie numiţi mai repede noi preşedinţi la Parchetul General şi DNA.

Premierul Victor Ponta va prelua interimatul la Ministerul Justiţiei, în urma numirii Monei Pivniceru în funcţia de judecător la CCR, din partea Senatului.

Potrivit legii, Ponta are la dispoziţie 45 de zile pentru a face o nouă propunere. Postul de ministru al Justiţiei ar urma să revină PNL, conform înţelegerii din USL.

Mona Pivniceru a fost validată marţi pentru funcţia de membru al Curţii Constituţionale din partea Senatului. Mona Pivniceru îl va înlocui pentru o perioadă de nouă ani în funcţia de membru al CCR pe Ion Predescu, căruia îi va expira mandatul în luna iunie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De ce Hagi l-a ales pe Eissat în locul lui Bancu. Ce s-a întâmplat înainte de România – Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensie pentru anii cotizați. Cum se stabilesc drepturile și cine plătește banii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România