Ponta: Erata CCR, „un înscris extrem de ciudat”. Parchetul să vadă dacă e fals sau nu

Premierul Victor Ponta a catalogat erata prin care Curtea Constituţională a revenit asupra cerinţelor iniţiale privind listele electorale drept "un înscris extrem de ciudat", asupra falsităţii căruia va trebui să se pronunţe Parchetul General. Primul-ministru a explicat, joi, că vinovat de publicarea adresei CCR nu poate fi Monitorul Oficial, responsabilitatea aparţinând celor de la care a plecat adresa.
Romania TV
09 aug. 2012, 08:36
Ponta: Erata CCR,

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Parchetul General ar trebui să cerceteze „înscrisul” care a plecat de la Curtea Constituţională, nesemnat de către preşedintele Augustin Zegrean.

„Monitorul Oficial a primit un înscris extrem de ciudat, nu mă pot pronunţa dacă e fals sau nu. Secretarul General m-a informat că a primit o adresă neobişnuită nesemnată de domnul Zegrean, ci cu o bară şi includea un nou paragraf. Se întâmplă de multe ori să ai corecturi: în loc de o literă, alta, în loc de o cifră, alta, dar un paragraf întreg pe care să-l ceri să-l incluzi nu s-a întâmplat niciodată”, a precizat Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul Ministerului de Justiţie, adăugând că Monitorul Oficial nu poate fi învinovăţit pentru publicarea eratei CCR:

„Răspunderea a ceea ce se publică în Monitorul Oficial aparţine celui care trimite adresa. Cel puţin doi judecători o consideră ilegală. Nu era sarcina MO să verifice dacă s-a întrunit sau nu Curtea. Parchetul general va trebui să facă dacă sunt false acele adrese şi cine le-a falsificat. Nu e vina Monitorului Oficial. Noi publicăm orice vine de la CCR altfel doamna Barbu, pac, la războiul cu plângerea penală!”

CCR a trimis luni seară o precizare către Guvern, prin care arăta că, dintr-o „eroare materială”, un paragraf care îi includea în listele electorale permanente pe toţi românii cu vârsta de peste 18 ani, cu drept de vot, inclusiv pe românii din străinătate, nu a fost introdus în decizia luată vineri. Hotărârea a apărut iniţial în Monitorul Oficial fără acest paragraf, însă marţi a fost republicată

Judecătorul CCR Ion Predescu a declarat miercuri pentru gândul.info că erata nu este legală şi că decizia ar fi trebuit luată în plenul CCR în prezenţa tuturor celor 9 judecători ai Curţii.

Judecătorul Tudorel Toader a declarat, miercuri seara, în exclusivitate la România TV că a avut o discuţie cu preşedintele CCR, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea Plenului pentru lămurirea situaţiei. Potrivit lui Toader, Zegrean a răspuns că va încerca să ia legătură cât mai curând cu judecătorii pentru a convoca plenul CCR. Judecătorul CCR a mai spus că nu ştia nici de erată, nici de solicitarea făcută Comisiei de la Veneţia, aflând de ele din presă.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Scandal uriaș sub ochii lui Florin Tănase în Cipru! Antrenorul său a fost eliminat, iar fanii au aruncat cu sticle spre arbitri. Video
Capital.ro
Este proprietatea ta, dar nu poți face orice. Ce spune legea despre copacii din curte
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului