Ponta îi dă lecţii de drept lui Boc: Nu poţi invoca niciodată propria culpă

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că obiecţiile fostei puteri la adresa noii legislaţii electorale sunt nejustificate, din moment ce USL a legiferat ceea ce guvernele anterioare s-au dovedit incapabile să facă, anume principiul că cel care câştigă într-un colegiu, câştigă mandatul.
Romania TV
30 mai 2012, 14:24
Ponta îi dă lecţii de drept lui Boc: Nu poţi invoca niciodată propria culpă

Preşedintele PSD a afirmat că preferă varianta unor alegeri locale în care primarii să fie aleşi din două tururi, discuţia despre legislaţia privind alegerile urmând să fie reluată în 2013, simultan cu proiectul unei noi Constituţii astfel încât alegerile din 2016 să se desfăşoare după un cadru legislativ stabilit cel mai târziu în 2014.

„Nu ştiu de ce suntem noi de vină că, până acum, fostul guvern nu a reuşit să adopte Legea electorală. Ne reproşează nouă ce n-au fost ei în stare să facă”, a declarat Ponta referindu-se la criticile cu care PDL a întâmpinat legea prin care este instituit un sistem electoral majoritar.

Ponta îi atrage atenţia preşedintelui PDL, Emil Boc că el este cel mai puţin în măsură să aducă acest tip de critici guvernării USL. „Suntem într-o situaţie foarte ciudată în care cel vinovat ne acuză pe noi că am eliminat ceea ce toată lumea spunea că trebuie eliminat: anume câştigătorul colegiului stă acasă. Nu poţi invoca niciodată propria culpă. E un principiu de drept pe care mă aşteptam să-l cunoască şi domnul Boc”, a comentat Ponta

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la fața sediului DIICOT. Cum îl apără pe fostul prezidențiabil
Fanatik.ro
Aymen Boutoutaou, la un pas de Dinamo: Gigi Becali cere 500.000 de euro și își asumă pierderea de 800.000
Capital.ro
Curs valutar luni, 21 septembrie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Continuă războiul! Florin Prunea l-a ironizat pe Robert Niță după bucuria de la golul lui Andrei Șucu: ”Ferească Dumnezeu!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte