Ponta: Îmi doresc ca Guvernul să obţină votul de încredere. Dacă nu, mergem la anticipate

Victor Ponta a început negocierile, deocamdată telefonic, cu celelalte formaţiuni pentru a primi susţinere pentru Cabinetul său. Ponta dă asigurări că va fi un guvern al USL, dar care va include şi tehnocraţi susţinuţi de Uniune.
Romania TV
29 apr. 2012, 09:32
Ponta: Îmi doresc ca Guvernul să obţină votul de încredere. Dacă nu, mergem la anticipate

Victor Ponta a declarat duminică că probabil va începe marţi negocierile cu grupurile parlamentare în vederea susţinerii noului Guvern.

Întrebat dacă UNPR şi grupul minorităţilor vor primi portofolii în Cabinetul său, Ponta a spus: „Am discutat telefonic, probabil începând de marţi dimineaţă o să discut cu reprezentanţii grupurilor parlamentare din Parlament„.

El a precizat că Guvernul va fi format de către USL, conform mandatului constituţional pe care l-a primit, şi în acesta „eventual vor fi tehnocraţi, dar susţinuţi şi asumaţi de către USL„.

Întrebat în legătură cu împărţirea portofoliilor între partidele din USL, Ponta a precizat că dreptul de a face nominalizări îi aparţine în totalitate, dar că există principii prinvind partitatea împărţirii posturilor între ACD şi PSD.

Am stabilit cu domnul Antonescu chiar de ieri principiile care stau la baza acestei propuneri de Guvern. Evident că se va păstra, conform acordului USL, ideea de paritate – jumătate, jumătate între ACD şi PSD – dar primul criteriu este acela al propunerii făcute de mine, pentru că răspunderea în principal de nominalizare îmi revine mie”, a precizat Ponta.

El a spus că propunerile pentru portofoliile ocupate de PSD, PNL şi PC urmează să fie aprobate în forurile de partid, respectiv în Comitetul Executiv al PSD şi în structurile statutare ale PNL şi PC.

„Dar dreptul de a face nominalizări şi aceste propuneri îmi aparţine în totalitate mie şi, din acest punct de vedere, domnul Antonescu a fost un partener loial şi un sprijin pentru mine”, a subliniat Victor Ponta.

Întrebat dacă USL are un „plan B” în cazul în care Guvernul USL nu va obţinsă e votul Parlamentului, Ponta a precizat că nu există un plan B, ci un plan constituţional, arătând că dacă guverne consecutiv nu vor primi votul Parlamentului se ajunge la alegeri anticipate.

Guvernul PDL a fost demis de Parlament, dacă nici Guvernul USL nu reuşeşte să obţină votul în Parlament, soluţia este cea prevăzută de Constituţie, şi anume alegeri anticipate. Îmi doresc ca acest Guvern să obţină votul de încredere şi un guvern cu puteri depline să gestioneze rapid treburile ţării”, a adăugat Ponta.

Lista noului Guvern va fi făcută publică în 1 mai, a anunţat, sâmbătă, la Braşov, premierul desemnat Victor Ponta, precizând că la Agricultură îl va susţine pe liderul PC Daniel Constantin.

Victor Ponta a mai declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că nu va schimba structura guvernamentală, urmând să fie 16 ministere şi 20 de membri ai Guvernului.

De asemenea, el a spus că miniştrii vor fi din USL: „Eventual vor fi şi tehnocraţi, susţinuţi de câte un partid din cadrul USL”.

Întrebat dacă îl va menţine pe Leonard Orban în funcţia de ministru, aşa cum a declarat cu alte ocazii, Ponta a spus: „Da, dar nu am apucat să vorbesc cu domnia sa astăzi (sâmbătă – n.r.), dar toate intenţiile bune vreau să le menţin. Mi-aţi adresat întrebarea înainte să discut cu domnia sa dacă doreşte să îşi continue activitatea”.

De asemenea, surse din USL declarau încă de vineri seară agenţiei Mediafax că la Ministerul Justiţiei ar putea fi menţinut Cătălin Predoiu.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Are bani Dan Şucu să ducă Rapidul în Champions League?! “Va merge până la capăt!”
Capital.ro
Șoferii care trebuie să achite obligatoriu taxă în București. Ciprian Ciucu avertizează: Cine nu o plăteşte va fi sancţionat
Playtech.ro
România trece la ora de vară 2026 mai devreme. Când se dau ceasurile înainte
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
Zile libere 2026. Ce minivacanțe urmează în România
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj