Ponta îşi propune dezvoltarea relaţiilor României cu Uzbekistanul

Premierul Victor Ponta a pledat vineri, la Taşkent, pentru intensificarea relaţiilor economice cu Uzbekistanul, arătând că în multe domenii colaborarea e la un nivel "foarte scăzut".
Romania TV
28 iun. 2013, 13:49
Ponta îşi propune dezvoltarea relaţiilor României cu Uzbekistanul

Premierul Ponta şi-a exprimat convingerea, în timpul unei întâlniri cu omologul său uzbek, Shavkat Mirziyoyev, că relaţiile economice dintre cele două state pot fi consolidate. El a spus că Uzbekistanul are un potenţial deosebit şi o poziţionare strategică în regiune.

„Sunt foarte onorat să fiu primul premier român care vizitează ţara dvs şi o fac cu convingerea că relaţiile dintre cele două ţări ale noastre pot, începând cu această zi, să meargă într-o direcţie mult mai mare de dezvoltare. Între România şi Uzbekistan, în mod sigur, nu pot fi niciun fel de subiecte în care să nu fim de acord. Sunt însă foarte multe domenii pe care le putem dezvolta, pentru că acum ele sunt la un nivel foarte scăzut. În primul rând, la nivel politic, ultima întâlnire între preşedinţii celor două ţări a fost în urmă cu zece ani. Cred că trebuie să avem aceste întâlniri la nivel de preşedinţi, de prim-miniştri mult mai des”, a apreciat Victor Ponta.

El s-a referit şi la necesitatea unei „colaborări strategice” între Bucureşti şi Taşkent, amintind că în 2014 NATO ar urma să-şi retragă trupele din Afganistan, stat învecinat cu Uzbekistanul.

„Sunt absolut convins că şi în domeniul relaţiilor economice sunt foarte multe lucruri pe care le putem face. Sunt foarte bucuros de rezultatele vizitelor economice din ultimele zile de aici, de la Taşkent, ale oamenilor de afaceri români. Cred că trebuia să aibă loc mai demult această vizită. Probabil că vizita mea politică a impulsionat şi această vizită economică”, a spus Victor Ponta.

El a menţionat că producătorii de medicamente din România şi cei din Uzbekistan au semnat recent un memorandum, partea uzbekă fiind interesată de produsele Antibiotice Iaşi.

„Sunt însă şi alte domenii în care firmele româneşti – în industria IT, în industria energetică, în alte zone de dezvoltare economică – pot veni în Uzbekistan. Din acest punct de vedere, aş fi foarte bucuros dacă astăzi stabilim să repornim activitatea comisiei mixte economice, care nu s-a întrunit din 2002”, a spus Victor Ponta.

Diplomatul din Ministerul român al Afacerilor Externe Vasile Soare, care face parte din delegaţia care îl însoţeşte pe Victor Ponta în turneul asiatic, a relatat, după întrevederea celor doi premieri, că Bucureştiul şi Taşkentul au semnat un acord care prevedere reluarea activităţii comisiei interguvernamentale.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Au pierdut intenționat? Scandal la CM 2026: Naționala vedetei lui Manchester City, avantajată de înfrângere! Video
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Test de logică. Ce număr lipsește din șirul 2, 5, 11, 23? Ai 10 secunde la dispoziție
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?