Ponta: Mai mulţi premieri UE sunt în „situaţia ruşinoasă” de a invoca dreptul de veto la Consiliu

Primul-ministru Victor Ponta a declarat, sâmbătă dimineaţa, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că România nu este singura ţară care ar putea invoca dreptul de veto la viitoarea reuniune a Consiliului European pe tema bugetului Uniunii Europene din 2014-2020. De asemenea, Ponta a amintit că România a ameninţat cu dreptul de veto şi în primăvară, atunci când a cerut garanţii scrise la Serbia pentru respectarea drepturilor minorităţilor, pentru a nu bloca începerea negocierilor de aderare a aceste ţări la UE
Romania TV
17 nov. 2012, 10:25
Ponta: Mai mulţi premieri UE sunt în

„Preşedintele are o memorie extrem de scurtă şi e bine să i-o împrospătăm. Când spune că-i o mare greşeală să folosim dreptul de veto, eu îi reîmprospătez memoria: înainte de Consiliul European de primăvară, România condusă de Traian Băsescu a invocat dreptul de veto – singura dintre cele 27 de ţări- când a fost vorba de începerea negocierilor cu Serbia, în cazul în care Serbia nu garanta drepturile minorităţii române”, a declarat Ponta.

În cee ce priveşte bugetul UE, Ponta a arătat că mai multe ţări sunt nemulţumite şi că prim-miniştrii lor au evocat posibilitatea exercitării dreptului de veto. „În ‘situaţia ruşinoasă’ de a invoca dreptul de veto se află următoarele persoane: prim-ministrul Franţei Jean-Marc Ayrault, care a anunţat că se gâdneşte să blocheze bugetul dacă se vine cu propunerea van Rompuy; prim-ministrul Marii Britanii David Cameron, care a spus foarte clar că dacă nu se îngheaţă la nivelul din 2011, Marea Britanie va bloca; prim-ministrul din Danemarca, Helle Thorning-Schmidt, care a spus că, dacă nu se fac nişte rebate-uri pentru Danemarca, votează împotrivă. Preşedintele se bazează pe ignoranţa jurnaliştilor, a românilor, lucru care nu-i face mare cinste”, a spus Victor Ponta.

El a precizat că planul lui van Rompuy va duce la scăderea alocărilor bugetare pentru România şi i-a cerut din nou lui Băsescu să se opună acestei propuneri. „Propunerea lui van Rompuy presupune o alocare cu 5 miliarde de euro pe coeziune şi 3 miliarde euro pe politica agricolă, mai puţin decât ceea ce a propus CE. Înseamnă 400 de euro mai puţin pe fiecare dintre dumneavoastră din fonduri europene. Dacă votează ‘da’ ne ia 400 de euro de la fiecare, dacă votează ‘nu’ merge pe propunerea CE”, a afirmat premierul.

Președintele Traian Băsescu a ironizat, vineri, spusele premierului Victor Ponta despre folosirea dreptului de veto de către România în cadrul Consiliului European de toamnă. „De la anunţul de ieri cu veto-ul, toatele statele contributoare s-au băgat sub birouri, sunt într-o alertă că România pune veto”, a comentat Băsescu.

Preşedintele Băsescu a respins ideea ca poziţia României la Consiliul European în legătură cu bugetul UE pe 2014-2020 să fie una de folosire a dreptului de veto precizând că deciziile în Consiliu se iau pe baza negocierilor îndelungate între liderii statelor prezenţi.

„De la anunţul de ieri cu veto-ul, toatele statele contributoare s-au băgat sub birouri, sunt într-o alertă că România pune veto. Cred că sesizaţi ironia. Nu poţi să mergi în halul ăsta la Bruxelles. În opt ani n-am văzut niciun stat făcânt veto în Consiliul European atunci când nu s-a încălcat Tratatul Uniunii Europeni”, a spus şeful statului.

Băsescu nu s-a limitat aici cu sarcasmul. „Nu te poţi duce la donatori să le spui: Doamna Merkel, dacă nu-mi dai mai mulţi bani, îţi trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin”, a spus preşedintele României adăugând că dreptul de veto poate fi folosit doar atunci când este încălcat Tratatul UE sau când unui stat membru i se aplică alte criterii decât altora.

În plus, Băsescu s-a arătat sceptic că planul preşedintelui Consiliului, Herman van Rompuy, privind bugetul Uniunii va constitui baza de la care se va negocia. „Comisia Europeană are obligaţia să facă o propunere, dar pe 14 noaptea preşedinţia Consiliului European a făcut propria propunere. Vă asigur că până miercuri va mai apărea cel puţin încă un proiect pentru că între timp s-a făcut turul statelor cu poziţia fiecăruia dintre ele. Nimeni nu are bani câţi ar vrea. Repet, nimeni. Nu s-a rezolvat problema cu donatorii, după aceea se pune problema cum repartizăm banii. Aici este un mecanism politic, nu e bugetul domnului Gherghina, este o decizie politică a fiecărui stat”, a afirmat Traian Băsescu.

Şeful statului a precizat că este o eroare formularea de poziţii tranşante înaintea începerii discuţiilor propriu-zise. „Este cea mai mare greşeală a unui stat să facă înainte declaraţii de poziţie pentru că te duci dezarmat, în pielea goală. Asta poate mergea în CAER. Nu mă simt dezarmat, că sunt mai inteligent, am soluţii”, a mai spus Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
Gigi Becali, reacție virală în direct în scandalul merdenelelor. „Care nea Mihai? Regele Mihai?” Exclusiv
Capital.ro
Programul Rabla 2026 se redeschide pentru persoanele fizice. Înscrierile încep marți, 25 august
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Adio card de sănătate! Milioane de români întâmpină schimbarea chiar începând cu 1 septembrie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat