Ponta: Ne-a surprins gestul premierului. Îmi doresc să reziste la presiunile coaliţiei

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că a fost o surpriză rezistenţa premierului Ungureanu faţă de solicitările privind alocarea de fonduri în circumscripţii către colegiile parlamentarilor puterii. "Îmi doresc să nu cedeze", a declarat Ponta la România TV.
Romania TV
27 mart. 2012, 08:31
Ponta: Ne-a surprins gestul premierului. Îmi doresc să reziste la presiunile coaliţiei

Ponta spune că nemulţumirea premierului faţă de pretenţiile coaliţiei reprezintă o atitudine firească, atipică însă pentru politica românească.

Gestul premierului Ungureanu, şi o să fiu iarăşi acuzat că îl susţin, dar gestul de a le spune colegilor săi de coaliţie, ‘gata cu bani publici, nu mai daţi mită electorală’ mi s-a părut un gest de normalitate. Pe noi ne-a surprins acest gest al premierului de astăzi , în primul rând pentru că ne-am dezobişnuit de această normalitate. Cum să nu dai bani, mită electorală la primarii tăi?”, a spus preşedintele PSD.

Acesta şi-a arătat susţinerea faţă de premier şi speranţa ca acesta să nu cedeze presiunii. „Ne-a surprins pentru că nimeni nu crede că va rezista şi nimeni nu crede că săptămâna viitoare nu o să cedeze şi el. Îmi doresc să nu cedeze şi să reziste la aceste presiuni, aşa cum sunt convins că şi eu va trebui să rezist ca şi orice alt prim-ministru ar veni. Trebuie să înţelegem în sfârşit că banii publici sunt banii dumneavoastră şi nu poţi să-i repartizezi la colegii de partid„, a conchis Victor Ponta.

Premierul Ungureanu a ieşit luni supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.

„Premierul aproape că a trântit uşa sălii în care avea loc, luni, şedinţa coaliţiei şi a spus că nu răspunde la presiuni. «Nu mai discut în contextul acesta. Faceţi presiuni prea mari», a zis aproape textual Ungureanu. El le-a cerut să iasă din sală şi miniştrilor Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi Finanţelor, Bogdan Drăgoi, prezenţi şi ei la discuţii”, au relatat pentru MEDIAFAX surse politice.

Acestea susţin că premierul a fost deranjat mai ales de atitudinea liderilor PDL, care ar fi condiţionat prezenţa la vot în Parlament pentru susţinerea iniţiativelor legislative ale Guvernului de solicitarea ca şeful Guvernului să dispună alocarea de fonduri bugetare către anumite circumscripţii electorale.

Premierul le-a spus acestora că nu trebuie efectuate cheltuieli care nu se justifică şi că solicitările nu pot fi îndeplinite, dar liderii coaliţiei ar fi replicat că „pe vremea fostului Guvern se putea”, susţin sursele citate.

Potrivit acestora, lista cu solicitări cuprinde în special alocări pentru localităţile aflate în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii partidelor aflate la putere.

„Nu este vorba de sume foarte mari, ci de hotărâri de guvern cu sume mici, gen bani pentru biserici. Un interes mai mare s-a arătat pentru circumscripţiile parlamentarilor, pentru alegerile generale, decât pentru primarii angajaţi în alegeri locale”, au spus sursele citate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat