Ponta: Nu mă aşteptam ca Iohannis să-l respingă pe Fifor. Consilierii preşedintelui îi spun să fie ca Băsescu

Premierul Victor Ponta consideră că gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a refuza să-l numească pe Mihai Fifor ministru al Transporturilor este unul "politic şi nejustificat".  
Iulian Tudor
16 iul. 2015, 05:54
Ponta: Nu mă aşteptam ca Iohannis să-l respingă pe Fifor. Consilierii preşedintelui îi spun să fie ca Băsescu

Premierul a declarat, la B1 TV, că Fifor este un om echilibrat şi „seamănă puţin cu Klaus Iohannis, vorbeşte puţin şi nu merita chestia asta”.

Citeşte şi: Reacţia lui Mihai Fifor după ce a fost respins de Klaus Iohannis pentru şefia Transporturilor

„Chestiunea de azi cu respingerea domnului Fifor a fost una la care la Traian Băsescu mă aşteptam, că e mai impulsiv, dar la Klaus Iohannis nu mă aşteptam, pentru că domnul Fifor e un om foarte civilizat, un om normal, e preşedintele Comisiei de transporturi”, a spus el.

Întrebat de ce crede că preşedintele a refuzat numirea lui Fifor, Victor Ponta a răspuns: „Cred că are nişte consilieri prin jur care îi tot spun să se bată, să iasă, să fie ca Traian Băsescu”.

Premierul consideră că acesta a fost un gest greşit al preşedintelui, dar a precizat că „imediat după” a făcut o altă nominalizare.

Victor Ponta a declarat că, după ce s-a aflat de refuzul preşedintelui, primul impuls în PSD a fost: „haideţi să găsim pe unul care să-l enerveze atât de tare pe Iohannis că nu mai poate să-l respingă!”. „Şi am spus: oameni buni, haideţi să nu ne jucăm cu chestia asta”, a continuat el.

Ponta a adăugat că Iohannis „a greşit că a respins nejustificat” numirea lui Mihai Fifor la Transporturi pentru că a întrebat la SRI dacă acesta are vreun dosar sau vreo problemă şi i s-a răspuns că nu are.

Premierul a ţinut să amintească funcţiile pe care Fifor le-a deţinut pentru a demonstra competenţa acestuia.

„Este preşedintele Comisiei de Transporturi, a fost secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi e un om foarte echilibrat”, a precizat Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a lui Mihai-Viorel Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare.

Citeşte şi: Iohannis a RESPINS numirea lui Mihai Fifor la Transporturi. Ponta: Şi Băsescu respingea, să-şi facă ambiţia

Premierul Victor Ponta a anunţat ulterior că îl propune pe Iulian Matache, actual secretar de stat la MT, pentru portofoliul Transporturilor, în baza deciziei BPN al PSD.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Nu s-a văzut la TV: Ianis Hagi, certat de Mircea Lucescu! „Chiar la schimbare i-a făcut observațiile!”
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Administratorul de bloc nu poate fi obligat. Proprietarii de apartamente pot face cerere
Playtech.ro
Doar 13 țări din lume mai au aer curat şi trei dintre ele se află în Europa. Cum stă România la acest capitol
Adevarul
Ordonanța invizibilă de combatere a creșterii prețurilor la carburanți: „Scade riscul penuriei, dar efectele sunt inexistente”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Legenda Stelei acuză că un coleg al său a fost ”lucrat” pentru a i se face loc lui Gică Hagi: ”Întrebați-l pe Iordănescu!”
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj