Ponta: Până la sfârşitul anului 2014 vor rămâne 200 de militari români în Afganistan

Retragerea militarilor români din Afganistan va continua şi anul viitor, iar la sfarşitul lui 2014 România va mai avea, în această ţară, 200 de militari instructori, care vor ajuta la instruirea trupelor afgane, a anunţat primul-ministru Victor Ponta.
Filip Stan
26 iul. 2013, 17:25
Ponta: Până la sfârşitul anului 2014 vor rămâne 200 de militari români în Afganistan

Victor Ponta a precizat că programul de retragere a efectivelor din ţara asiatică va fi realizat în coordonare cu celelte state care au soldaţi în Afganistan.

„Retragerea militarilor români din Afganistan se face în parteneriat cu aliaţii noştri. Pe măsură ce se retrag şi ei, ne retragem şi noi. Există şi un calendar. În 2014 este prevăzută pentru militarii aliaţi, nu doar pentru cei români, o retragere treptată şi păstrarea în Afganistan doar a celor de instrucţie”, a declarat Victor Ponta, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook.

România a început să-şi retragă trupele din Afganistan de la începutul acestui an, când bazele româneşti din mai multe provincii afgane au fost fie închise sau predate poliţiei locale. Bilanţul de până acum al celor zece ani de lupte al Armatei Române în Afganistan: 22 de militari morţi şi alţi o sută răniţi.

Cel mai probabil, retragerea trupelor româneşti se va finaliza în 2016. Atunci, linistea şi ordinea publică va fi asigurată în Afganistan de armata şi poliţia locală. Românii şi americanii vor mai rămâne în Afganistan în număr foarte mic şi doar pentru a oferi consiliere.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT