Ponta: Propunerea privind demisia mea şi a lui Traian Băsescu a fost foarte serioasă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că propunerea privind demisia sa şi a preşedintelui Traian Băsescu a fost una serioasă, el precizând că prin aceasta a oferit o soluţie de ieşire din blocajul politic, scrie Mediafax.
Romania TV
02 iul. 2012, 14:11
Ponta: Propunerea privind demisia mea şi a lui Traian Băsescu a fost foarte serioasă

„Propunerea a fost foarte serioasă. Este clar că ne aflăm într-un blocaj politic şi am oferit o soluţie de ieşire din blocajul politic. Dacă preşedintele o acceptă…cred că amândoi suntem până la urmă reponsabili în faţa poporului român”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunţat, duminică, la Antena 3, că propune ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu să demisioneze pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, spunând că speră că şeful statului va fi de acord cu această variantă.

„Acest moment de blocaj nu poate fi soluţionat, până la urmă, nici de Parlament, nici de Curtea Constitutţională, ci doar de cei care au cu adevărat dreptul, şi anume de cetăţeni. Până la urmă să spună ei: îl vrem pe Traian Băsescu sau îl vrem pe Victor Ponta cu Crin Antonescu. Problema este dacă ne lasă Curtea Constituţională să ajugem să îi întrebăm pe cetăţeni. Eu aş face o altă propunere pentru preşedintele Băsescu: dacă demisionăm amândoi şi mergem la oameni, ei pot să decidă. Însă preşedintele stă ascuns acolo la Cotroceni şi zice: nu, întâi să vă daţi voi toţi demisia, eu nu plec niciodată! În mod onest şi sincer, putem să aveam o asemenea soluţie, a întoarcerii la oameni: Pleacă şi primul-ministru, după care oamenii decid prin vot”, a spus Ponta, la Antena 3.

El a asigurat că în momentul în care preşedintele Băsescu demisionează, şi Guvernul USL va demisiona, astfel încât să fie organizate alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate.

„Din punctul meu de vedere, dacă preşedintele acceptă, putem amândoi să ne punem demisia pe masă şi să mergem ca oamenii să decidă”, a spus Ponta.

Atenţionat că preşedintele Băsescu a mai declarat că va demisiona dacă se acceptă modificarea Constituţiei, premierul aarătat că pentru şeful statului orice înţelegere durează doar cinci minute.

El a precizat că, dacă preşedintele nu acceptă varianta demisiei, va solicita Parlamentului ca, „încet-încet, să rezolve” toate problemele dintre Guvern şi Preşedinţie.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică seara că propune ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu să demisioneze pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, spunând că speră că şeful statului va fi de acord cu această variantă.

DailyBusiness
Alex Pretti, bărbatul ucis de un agent ICE în Minneapolis, era asistent medical ATI
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Giovanni Becali a citit în direct mesajele pe care le-a primit din Arabia Saudită unde l-a propus pe Gică Hagi. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit marele maestru. A format generații de artiști: Profesionalismul, sensibilitatea și dedicarea sa vor rămâne repere
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei pentru șoferii care stau pe telefon în 2026. Când rămâi fără permis de șoferi, la ce să fii atent
Adevarul
Ce înseamnă când pisica te frământă cu lăbuțele. 10 semne care arată ca felină ta te iubește
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi audieri și percheziții în cazul crimei din Timiș, la scurt timp după înmormântarea lui Mario. Ce vor să afle anchetatorii
iamsport.ro
Lucescu l-a scos din România pe fotbalistul aflat pe ”lista neagră a Securității”, iar acesta a fugit în Germania cu o jucătoare de tenis: ”Niciodată nu ați spus, incredibil!”
MediaFlux
Cât costă o zi la munte „low cost„ pe Valea Prahovei în 2026 cu plecare din București FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil