Ponta, reacţie la Crin: Nu am discutat taxa de solidaritate la nivelul USL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a admis că la nivelul conducerii Uniunii Social-Liberale nu a fost analizată posibilitatea introducerii unei impozitări suplimentare asupra salariilor angajaţilor din sectorul public ce depăşesc 4.500 de lei. Prim-ministrul a precizat că subiectul va fi abordat în următoarele reuniuni ale liderilor PSD şi PNL.
Romania TV
31 mai 2012, 12:13
Ponta, reacţie la Crin: Nu am discutat taxa de solidaritate la nivelul USL

„Într-adevăr, nu am discutat la nivelul USL. De aceea taxa nici nu a fost aplicată până acum„, a spus Ponta referindu-se la declaraţiile preşedintelui PNL Crin Antonescu, legate de taxa de solidaritate. Liderul PSD a precizat că, împreună cu liberalii, vor fi căutate soluţiile de implementare a acestei taxe.

Premierul a spus că luarea unor decizii referitoare la sistemul fiscal-bugetar nu se va face peste noapte, cu doar după analize de impact şi după discuţii cu instituţiile financiare internaţionale. „Văd că este o frenezie din partea politicienilor şi a media. Nu se schimbă nicio taxă şi niciun impozit până nu discutăm consecinţele şi până nu discutăm cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană„, a mai spus Ponta.

Crin Antonescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Arad, că, în lipsa unor argumente clare pentru această taxă, nu va susţine impunerea ei, dar nu crede că mărirea unor impozite este o soluţie.

„Eu nu o văd bine, în sensul că nu cred că este o soluţie. Nu am crezut niciodată că mărirea unor impozite, mai ales pe conjuncturi atât de scurte, este de natură să rezolve ceva. Filosofia, principiile şi formulele noastre de impozitare negociate la nivelul USL sunt foarte clare: un impozit regresiv, deci 16 la sută rămâne cea mai mare cotă de impozitare (…) Taxa asta de solidaritate e totuşi o formulă care excede înţelegerea noastră pe formula fiscală şi din punctul ăsta de vedere, dacă nu sunt argumente foarte concrete, eu unul nu susţin o asemenea măsură”, a spus Antonescu.

Liderul PNL a precizat că vor exista totuşi discuţii în PNL pe acest subiect, pentru a se lua o decizie dacă va fi susţinută sau nu supraimpozitarea veniturilor mai mari de 4.500 de lei.

Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, a anunţat marţi, premierul Victor Ponta.

Pe 17 mai, premierul Victor Ponta a declarat, la România TV, că Executivul analizează posibilitatea introducerii unei taxe de solidaritate în cazul bugetarilor şi pensionarilor cu venituri excesive, începând cu anul 2013.

„După cele două măriri salariale este posibil ca unii bugetari să aibă salarii mai mari decât în 2010. Atunci există o singură soluţie, pe care o voi discuta cu colegii mei Florin Georgescu, Daniel Dăianu, Liviu Voinea. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem cum facem ca veniturile excesive din zona bugetară, dar nu tăindu-le, eventual printr-o taxă specială, să poată să revină la nivel de normalitate. Dacă există venituri, fie că este vorba de salarii, fie că este vorba de pensii, care depăşesc în mod flagrant 100 de milioane de lei vechi, trebuie să găsim o soluţie, pentru 2013, de taxare de solidaritate”, a declarat Victor Ponta.

Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu nu este de acord cu impunerea unei impozitări suplimentare a bugetarilor cu salarii lunare de peste 4.500 de lei brut. Liberalul a declarat, la RFI, că pragul de la care începe impozitarea este mult prea scăzut şi că taxa este este incorectă, deoarece se aplică doar bugetarilor.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Dacă are asta de la Claudiu Niculescu, se nenorocește”. Diana Munteanu, avertizată de Dan Alexa în legătură cu fiul ei fotbalist
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?