Ponta: Redevenţele pentru petrol şi gaze trebuie renegociate, dar nu vor fi modificări până în 2014

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că redevenţele pentru petrol şi gaze trebuie renegociate, dar o modificare a nivelului acestora nu va fi efectuată mai devreme de 2014.
Romania TV
16 oct. 2012, 16:01
Ponta: Redevenţele pentru petrol şi gaze trebuie renegociate, dar nu vor fi modificări până în 2014

„Redevenţele trebuie renegociate. Înainte de 2014 nu avem voie să modificăm contractul de privatizare al Petrom. Dacă am stat din 2004 până în 2013, mai putem sta un an”, a afirmat Ponta prezent la ceremonia de inaugurare a termocentralei Petrom de la Brazi.

Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat recent că OMV Petrom şi Guvernul au început de câteva luni discuţiile privind redevenţele pentru petrol şi gaze, dar deocamdată sunt analizate doar „principiile” privind impactul unui nou nivel al taxelor asupra companiei şi economiei.

„Contractele noastre nu expiră în 2014. Este vorba de acea clauză de stabilitate garantată de Guvernul României tuturor producătorilor, nu numai OMV, până în anul 2014, să menţină redevenţele la nivelul curent, şi anume între 3,5 şi 13,5%. Aceste discuţii sunt purtate de câteva luni deja, nu este o decizie care se poate lua într-o discuţie sau câteva”, a afirmat Gheorghe.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT