Ponta: Rezoluţia privind necolaborarea cu Băsescu şi cu PDL se referă inclusiv la Ungureanu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că rezoluţia care va fi adoptată, sâmbătă, la Congresul PSD privind interzicerea colaborării cu PDL şi cu Traian Băsescu vizează, de asemenea, necolaborarea cu Mihai Răzvan Ungureanu.
Romania TV
06 apr. 2012, 14:44
Ponta: Rezoluţia privind necolaborarea cu Băsescu şi cu PDL se referă inclusiv la Ungureanu

Întrebat dacă rezoluţia care va fi adoptată include o „necolaborare” cu Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele PSD a răspuns: „Bineînţeles, dar nu-i puteam pune pe toţi membrii PDL, reali sau ascunşi. Că domnul Ungureanu e membru PDL de fapt, dar nu e încă … „.

Ponta a precizat că USL nu colaborează cu „tot ce se naşte din Traian Băsescu”.

„Sigur, nici nu ştim cum se va numi viitorul partid al domnului Ungureanu. Cam tot ce se naşte din Traian Băsescu nu poate să colaboreze cu USL. Viitorul PDL şi al domnului Ungureanu e greu de anticipat, importantă este decizia noastră”, a spus Ponta.

El a mai spus că în şedinţa Comitetului Executiv al PSD a fost ratificată convocarea, sâmbtătă, a Congresului PDL şi propunere, adresată acestui for, de adoptare a celor trei rezoluţii privind candidaţii sub formula USL, tandemul preşedinte-premier şi, respectiv, cea referitoare la interdicţia colaborării cu Traian Băsecu şi PDL.

Anterior, Victor Ponta declarase că la Congresul PSD vor fi adoptate trei rezoluţii, iar una dintre acestea „prevede categoric că PSD nu va colabora cu Traian Băsescu şi cu PDL”.

Ponta a arătat că o altă rezoluţie se referă la participarea PSD în alegerile sub forma USL, iar cea de-a treia, la desemnarea unui candidat la funcţia de preşedinte şi a unui candidat la cea de prim ministru.

„Este o rezoluţie care va fi adoptată de către Congresul PSD, eu vorbesc în numele PSD, dar vor fi şi în Congresele PNL şi PC. Una dintre cele trei rezoluţii prevede categoric că PSD, vorbesc în numele partidului pe care-l conduc, nu va colabora cu Traian Băsescu şi cu PDL. Fiind votată de către Congres, are valoare statutară, pentru că numai Congresul poate să schimbe. Dacă-l va schimba vreodată, eu nu cred”, a precizat Ponta.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat la rândul său că rezoluţia pe care o va adopta PSD la Congres privind interdicţia de a colabora cu PDL reprezintă „o poziţie politică”, o „delimitare de acest partid”.

„A fost o discuţie generală pe această temă ca să se stabilească această delimitare politică”, a spus Iliescu.

El a arătat că actuala guvernare a dus la o situaţie inedită în toată istoria de 22 de ani. „Este o poziţie politică, o delimitare de acest partid. Pentru că toată această guvernare a acestei grupări a dus la o situaţie inedită în toată istoria noastră de 22 de ani”, a arătat Iliescu, menţionând că dialogul politic şi confruntarea politică dintre putere şi opoziţie a fost o constantă şi pe vremea când în opoziţie se afla Corneliu Coposu, dar „în acelaşi timp”, opoziţia şi puterea se respectau reciproc şi exista un cadru civilizat de desfăşurare a democraţiei pluraliste.

„Ori, asistăm de câţiva ani de zile la o situaţie care nu are nimic de-a face cu democraţia. Această delimitare vrea tocmai să dezavueze această prezenţă de eşicherul nostru politic care a subminat însuşi principiul şi spiritul democraţiei pluraliste”, a menţionat Ion Iliescu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte