Ponta: Sper că Parlamentul va revota abrogarea articolului 276 din Codul Penal

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, în conferința de presă susținută la finalul întrevederii pe care a avut-o cu omologul său albanez, Edi Rama, că președintele Traian Băsescu a greșit trimițând spre reexaminare legea care dezincriminează presa pentru comentariile la adresa justiției.
Romania TV
18 mart. 2014, 19:38
Ponta: Sper că Parlamentul va revota abrogarea articolului 276 din Codul Penal

„Nu știu dacă în Albania între președinte și primul-ministru lucrurile merg mai bine decât în România, însă vreau să exprim o opinie foarte clară legată de acest lucru din România. Este vorba despre un articol din Codul penal care sancționează în special mass-media care comentează decizii ale instanțelor judecătorești. Tocmai spuneam că putem oferi un model Albaniei de ceea ce înseamnă libertățile în UE și mai ales libertatea presei. Așa încât, eu cred că Parlamentul a decis bine să nu incrimineze ca infracțiune ceea ce se discută în presă și sper ca această prevedere legală să fie revotată de Parlament să intre în vigoare”, a declarat premierul.

Victor Ponta a adăugat că acest lucru trebuie să se întâmple „mai ales că apar tot felul de situații pe care nimeni nu și le dorește”.

„Ieri (luni — n.r.) justiția a pronunțat o decizie, Înalta Curte, care a fost extrem de criticată tocmai de presa domnului Băsescu. Și eu nu aș vrea ca aceasta să fie incriminată în mod penal. Dimpotrivă, cred că libertatea presei trebuie să funcționeze și când e criticată justiția.(…) Oamenii politici, și eu am această obligație de a nu comenta niciodată deciziile justiției și am înțeles-o, dar presa trebuie să fie liberă, așa încât cred că președintele a greșit când a retrimis proiectul de lege la Parlament”, a mai declarat premierul român.

Adresându-se omologului său albanez, Ponta i-a transmis acestuia că-i va explica situația și și-a exprimat speranța că Edi Rama îi împărtășește sprijinul pentru libertatea presei.

Președintele Traian Băsescu a trimis, marți, spre reexaminare legea pentru abrogarea articolului 276 din legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, prin care se abrogă infracțiunea de „presiuni asupra justiției”.

Potrivit sursei citate, articolul 276 din legea menționată prevede că „fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influența sau intimida, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

În motivarea reexaminării se arată că introducerea acestei infracțiuni în Codul Penal a avut, potrivit expunerii de motive din legea 286/2009 „drept principală rațiune asigurarea și protejarea imparțialității și libertății judecătorilor și organelor de urmărire penala în exercitarea atribuțiilor judiciare conferite de lege față de încercările de intimidare sau influențare a acestora”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
“Gnahore și Boateng la Rapid!” Daniel Pancu, sfătuit să-i transfere pe fundașii lui Dinamo, liberi de contract
Capital.ro
UE pregătește schimbarea permiselor auto. Ce șoferi trebuie să își înlocuiască documentul până în 2027
Playtech.ro
Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi