Ponta: Voi candida pentru funcţia de deputat tot în judeţul Gorj VIDEO

Fostul premier Victor Ponta a declarat, joi, la Slatina, că la alegerile parlamentare din toamna acestui an va candida pentru un mandat de deputat în județul Gorj, unde are "o relație specială" cu toți care i-au fost alături.
Filip Stan
05 mai 2016, 15:04
Ponta: Voi candida pentru funcţia de deputat tot în judeţul Gorj VIDEO

Ponta a precizat că s-a aflat joi în județul Olt pentru susținerea unor candidați PSD la alegerile locale, la solicitarea președintelui partidului, Liviu Dragnea, precum și a liderului organizației județene a PSD, Paul Stănescu. El a spus că se va deplasa și în alte județe pentru susținerea candidaților PSD, deoarece are o „datorie” față de social-democrați și din convingerea că PSD este „o variantă de conducere mult mai bună”, față de „varianta Iohannis — PNL și ceea ce avem azi, mai ales guvernul tehnocrat”.

Azi, am venit aici și la solicitarea președintelui partidului, domnul Dragnea, și a președintelui PSD Olt, domnul Stănescu, și voi merge și în alte părți din țară. Toți mi-au cerut un lucru după părerea mea de bun simț, acela de a sprijini partidul în campania electorală și de la locale și de la parlamentare, unde de altfel voi fi și candidat tot în județul Gorj. (…) Am o datorie față de PSD care de 15 ani m-a sprijinit întotdeauna pentru toate funcțiile și pozițiile publice în care am candidat. În al doilea rând, pentru că am absoluta convingere (…) că în 2016 PSD este o variantă de conducere și locală și națională (…) mult mai bună decât varianta Iohannis — PNL și ceea ce avem azi, mai ales guvernul tehnocrat. (…) Voi face același lucru și în campania de la parlamentare, (…), ieri am fost la Târgu Jiu unde acolo sigur că am o relație specială cu toți oamenii care mi-au fost alături și voi candida tot pentru funcția de deputat, tot în județul Gorj și cu siguranță vom câștiga„, a declarat Victor Ponta, într-o conferință de presă.

Acesta a vorbit și despre plecarea sa din fruntea Guvernului în toamna anului trecut, menționând că nu a fost „împins pe scări” din partid sau de la guvern, și a adăugat că nu va ocupa „nicio funcție politică în PSD” până când nu va finaliza „toate procedurile judiciare”.

Nu mi-a cerut nimeni din PSD și nu m-a împins nimeni din PSD pe scări, nici de la partid nici de la guvern. Am plecat dintr-un motiv pe care l-am explicat, legat de o relație sau o atitudine din punctul meu de vedere inacceptabilă a celui care este președintele țării, vizavi de moartea unor oameni, în noiembrie. Nu-mi doresc și nu voi ocupa nicio funcție politică în cadrul PSD până la momentul la care îmi voi finaliza toate procedurile mele judiciare. Dar nici nu trebuie să am neapărat o funcție politică, am discutat lucrul ăsta cu Liviu, slavă Domnului, am o voce destul de puternică și când vreau să spun ceva, cu ajutorul dumneavoastră, al celor de la presă sau cu ajutorul rețelelor sociale față de care m-am atașat foarte tare în ultima perioadă, oamenii aud pozițiile mele„, a afirmat Ponta, în contextul unor întrebări referitoare la ocuparea în viitor a unor funcții pentru care ar putea fi propus de PSD.

Ponta a menționat că nu are „o problemă” cu funcțiile publice și este „vinovat” că l-a propus pe Valeriu Zgonea la conducerea Camerei Deputaților, dar că nu și-a „închipuit vreodată” că acesta va „fugi cu scaunul”.

Eu cu pozițiile publice nu am o problemă, am avut destule poziții publice și probabil că o să mai am. (…) În primul rând haideți să câștigăm alegerile, (…) și în cazul d-lui Zgonea, ca și în alte cazuri, am o problemă majoră, în sensul că eu l-am propus. Adică sunt vinovat. Nu mi-am închipuit vreodată că atunci când n-o să … se pune problema că fuge cu scaunul, că eu n-am fugit niciodată, de nicăieri și sigur nu-i înțeleg pe cei care fug cu scaunul. Îmi pare pentru Vali, sincer, dincolo de celelalte lucruri, îmi pare rău că se pune în această poziție care e mai mult decât jenantă„, a completat Victor Ponta.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat referitor la funcția de președinte al Camerei Deputaților că nu vrea să se mai „vânture” niciun nume până când poziția respectivă nu rămâne „liberă” și că a avut deja o intervenție „foarte clară” pe această temă.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Andrei Rațiu, transfer spectaculos la Liverpool! Englezii aruncă bomba în mercato
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Bulgaria în 2026. În unele stațiuni mănânci cu 6 euro, în altele plătești 27 de euro pentru o cafea și o prăjitură
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?