Ponta: Vreau ca de anul acesta să avem în şcoli un sistem cât mai eficient de protecţie a elevilor

Primul-ministru Victor Ponta a declarat luni, la Târgu-Jiu, că în societatea românească a apărut mai nou problema siguranţei elevilor şi a profesorilor în şcoli, iar în acest an s-au luat măsuri împreună cu Poliţia şi Jandarmeria pentru a se crea un sistem mai eficient de protecţie în unităţile de învăţământ.
Romania TV
16 sept. 2013, 08:26
Ponta: Vreau ca de anul acesta să avem în şcoli un sistem cât mai eficient de protecţie a elevilor

„Anul acesta în mod special am încercat şi încercăm nu doar aici în Târgu-Jiu, ci în toată ţara, să găsim soluţii la ceva care a apărut ceva mai nou în societatea noastră. Şi anume siguranţa elevilor, siguranţa profesorilor.Vreau să cred că, dincolo de nivelul de educaţie, fiecare părinte ştie că atâta timp cât este la şcoală copilul este în siguranţă, că pleacă liniştit spre casă, că avem mai puţine acte de violenţă, avem cât mai puţini infractori care profită de şcoală. Împreună cu Poliţia, Jandameria, Poliţia locală, am încercat în acest an şi vreau să avem din ce în ce mai eficient în perioada următoare un sistem de protecţie, un sistem care să asigure siguranţa în şcoli. Un sistem care să le dea linişte părinţilor că aici la şcoală copiii se află siguranţă”, a afirmat premierul Ponta.

Premierul Victor Ponta a participat luni dimineaţă la ceremonia de deschidere a anului şcolar la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.

De asemenea, premierul a arătat că în acest an gândurile sale se îndreaptă şi spre copiii din localităţile afectate de inundaţii din judeţul Galaţi, care nu pot începe astăzi cursurile deoarece clădirile şcolilor au fost distruse de viitură, el îndemnând la solidaritate cu aceşti elevi.

Totodată, premierul a felicitat elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” pentru rezultatele bune, dovedite la examenul de bacalaureat, dar şi pe reprezentanţii autorităţilor locale pentru că au creat condiţiile desfăşurării unui act de educaţie de calitate.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România a jucat cu Brazilia lui Ronaldo și Ronaldinho, nu cu Bosnia lui Barbarez! Cifrele Wyscout sunt șocante
Capital.ro
Traian Băsescu cere alegeri anticipate după respingerea Guvernului Mureșan: Este evident că nu avem altă soluție
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte