Ponta: Vrem un acord rapid la Rompetrol. Dacă decide instanţa, pot apărea şi alte repercusiuni

Guvernul continuă negocierile pentru vânzarea acţiunilor Rompetrol şi speră să ajungă la o înţelegere până luni, când este stabilit un nou termen în procesul pe această temă, iar în lipsa unui acord va decide instanţa, ceea ce însă ar putea genera "şi alte repercusiuni', a declarat premierul Victor Ponta.
Romania TV
13 feb. 2013, 17:08
Ponta: Vrem un acord rapid la Rompetrol. Dacă decide instanţa, pot apărea şi alte repercusiuni

„Este un proces pe rol, pentru că oferta celor de la Rompetrol era greu acceptabilă de autorităţile române. Suntem în negocieri, dacă ajungem până luni la o înţelegere, cu atât mai bine. Dacă nu, luni va decide instanţa, însă după aceea, în funcţie de decizia instanţei, pot apărea şi alte repercusiuni.

Eu personal am încurajat negocierile şi sper că putem să ajungem la un acord benefic atât pentru statul român, cât şi pentru cei de la Rompetrol. Până la urmă, statul român are de câştigat nişte bani pentru creanţă, la care se adaugă investiţii pe care Rompetrolul să le facă şi locurile de muncă ale celor care depind de Rompetrol. Este un pachet întreg pe care îl negociem şi este mai bine să îl negociem, sper să ajungem la un acord înainte de a decide judecătorul„, a spus Victor Ponta.

În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de doar 71 milioane dolari şi a plătit dobânzi aferente de 24 milioane dolari

În prezent, Rompetrol Rafinare este controlată de grupul Rompetrol, deţinut de KazMunaiGaz din Kazahstan, Ministerul Economiei având 44,69% din acţiuni.

Statul român a reintrat în acţionariatul Rompetrol Rafinare în iulie 2011, după ce KazMunaiGaz a convertit în acţiuni 20,6 milioane de obligaţiuni nerăscumpărate.

Un document oficial prezentat la finele anului trecut de Mediafax, relevă că Guvernul mizează încă să încaseze în acest an 704 milioane lei (160 milioane euro) din cedarea pachetului minoritar la Rompetrol.

Miercuri, acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au înregistrat pe Bursă o nouă zi în creştere semnificativă, cu 6,22%, la 0,0581 lei.

Brokerii spun că cel mai probabil evoluţia acţiunilor Rompetrol Rafinare continuă să fie determinată de un interviu acordat Bloomberg săptămâna trecută de către vicepreşedintele Rompetrol Group, Azamat Zhangulov. El a spus că Rompetrol Group vrea să răscumpere acţiunile Rompetrol Rafinare primite de stat în urma conversiei unor obligaţiuni, iar un acord este vizat cât mai repede cu putinţă în contextul stabilităţii politice din România.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT