Poşta Belgiană este interesată de preluarea a 20% din Poşta Română

Poşta belgiană, Bpost, este interesată de preluarea unei participaţii de 20% la Poşta Română, cu condiţia de a avea un cuvânt de spus în administrarea companiei, a declarat marţi premierul Victor Ponta, potrivit AFP.
Romania TV
18 sept. 2012, 12:01
Poşta Belgiană este interesată de preluarea a 20% din Poşta Română

„Strategia de privatizare prevede o participaţie de 20% a unui investitor strategic. Poşta belgiană s-a arătat interesată, însă numai dacă va avea un cuvânt serios de spus în administrare”, a spus Victor Ponta, potrivit agerpres.ro.

Premierul a precizat că va avea loc o reuniune între reprezentanţii Poştei Române şi cei ai poştei belgiene pentru a discuta despre o eventuală preluare a unei participaţii, fără a preciza data întâlnirii.

Poşta Română este într-o situaţie dificilă, având pierderi de circa 40 de milioane de euro în 2011, la o cifră de afaceri netă de 280 milioane de euro, conform unui audit disponibil pe pagina sa de internet.

Poşta numără în prezent peste 32.000 de angajaţi. Statul român deţine 75% din acţiuni la Poşta Română, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea.

România a promis Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunii Europene (UE) să accelereze privatizarea şi vânzarea participaţiilor sale la companiile de stat deficitare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Atitudine de mers la shopping”. S-au contrat dur în direct din cauza lui Baiaram: „Nu a fost cu mapa, a fost cu sapa”
Capital.ro
Volkswagen a rechemat mii de mașini electrice în service. Bateriile pot provoca incendii în anumite situații. Ce modele sunt vizate
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT