Poşta Română intră pe piaţa criptomonedelor. Primul terminal este deja funcțional în incinta Oficiului Poștal 1 din Tulcea, oferind posibilitatea utilizatorilor de a depune numerar pentru alimentarea conturilor de pe platforma Bitcoin România. Această inițiativă facilitează accesul la tranzacționarea criptomonedelor, contribuind la creșterea incluziunii financiare digitale.
În perioada următoare, alte patru oficii poștale din Alexandria, Piatra Neamț, Botoșani și Nădlac vor beneficia de astfel de terminale.
„Proiectul reflectă angajamentul Poștei Române de a integra tehnologii de ultimă generație în serviciile sale și de a aduce inovația mai aproape de toți cetățenii, inclusiv în zonele mai puțin digitalizate. Această inițiativă se înscrie în strategia pe termen lung a companiei de transformare digitală și modernizare a serviciilor tradiționale. Poșta Română a dovedit, în ultimii ani, o deschidere constantă către noile tehnologii. În 2022, a emis primul NFT oficial al unei instituții publice românești – un timbru digital aniversar dedicat celor 160 de ani de activitate. Parte din colecție a fost licitată, iar fondurile obținute au fost donate organizației HOSPICE Casa Speranței. În 2023, direcția de digitalizare a continuat cu lansarea unei colecții de 100 de NFT-uri și cărți poștale dedicate eroilor anticomuniști, realizate în colaborare cu CNSAS, Editura Humanitas și alte instituții culturale, sub umbrela campaniei „Demnitate și curaj”. Prin aceste proiecte, Poșta Română își reconfirmă rolul de instituție publică modernă, conectată la realitățile tehnologice actuale, și consolidează accesul cetățenilor la soluții financiare sigure, rapide și accesibile”, se arată într-un comunicat transmis de Poșta Română.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poşta Română, echipamentul, furnizat de un producător de renume în domeniu, are o capacitate de procesare de până la 3.000 de colete pe oră şi este dotat cu 19 ieşiri de sortare.
”Datorită vitezei de transport de 1,2 metri pe secundă, sistemul contribuie semnificativ la optimizarea timpilor de manipulare şi la reducerea erorilor umane. Printre specificaţiile tehnice se numără scanarea automată a etichetelor pe trei laturi, măsurarea şi înregistrarea automată a dimensiunilor şi greutăţii coletelor, prin sisteme omologate, realizarea simultană a operaţiunilor de prezentare şi cartare a coletelor”, a transmis compania.
Potrivit acesteia, de asemenea, echipamentul este complet integrat cu aplicaţiile informatice ale Poştei Române, actualizând în timp real statusul trimiterilor şi oferind clienţilor o experienţă mai transparentă şi mai predictibilă în ceea ce priveşte livrările.
Compania Naţională ”Poşta Română” continuă astfel un amplu proces de modernizare şi digitalizare a infrastructurii logistice din infrastructura naţională.
”Un management financiar sănătos şi veniturile suplimentare obţinute au permis Poştei Române să investească mai mult în modernizarea şi digitalizarea companiei. În 2024, Poşta Română a alocat peste 80 de milioane de lei pentru achiziţia de echipamente moderne de sortare, incluzând prima bandă de sortare instalată în ultimii 50 de ani la Hub-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj-Napoca.
Până la acest moment, Poşta Română a achiziţionat 8 echipamente de sortare de ultimă generaţie, din care 4 au fost deja instalate la Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara şi Galaţi. În total, Poşta Română va putea procesa aproximativ 500.000 de colete pe zi”, a mai transmis compania.
Poşta Română precizează că managementul a stabilit obiective clare pentru perioada următoare, incluzând: