Ce se întâmplă dacă faci sex în POSTUL CRĂCIUNULUI. Ce spunea Arsenie Boca despre ispitele trupului

Postul Crăciunului precede Sărbătoarea Naşterii Domnului şi, printre toate cele de la care un bun creştin ar trebui să se abţină se numără şi sexul. Ispitele trupului sunt, însă, de multe ori prea puternice, astfel că se alege praful de tot postul ţinut de unii.
Romania TV
30 nov. 2014, 12:34
Ce se întâmplă dacă faci sex în POSTUL CRĂCIUNULUI. Ce spunea Arsenie Boca despre ispitele trupului

În posturile de peste an, creştinii ortodocşi nu mănâncă nici carne, nici alte produse provenite de la animale, dar au şi alte ispite de la care trebuie să se abţină, cum ar fi alcoolul, tutunul şi sexul.

Preoţii spun că poftele trupului trebuie înfrânate şi ele, asemenea altor ispite în perioada posturilor, deci şi în postul Crăciunului.

Părintele Arsenie Boca, aflat la un pas de canonizare, avea şi o „reţetă” pentru potolirea poftelor trupeşti: „Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poti intelege cu ea decat prin osteneala si foame, acestea insa trebuie conduse dupa dreapta socoteala, ca sa nu dauneze sanatatii. Acestea il imblanzesc, incat nu se mai tine vrajmas lui Dumnezeu. Rugaciunea si postul scot dracii poftei si ai maniei din trup. Foamea imblanzeste fiarele”.

Totuşi, deşi raporturile sexuale în post sunt considerate cedări în faţa ispitelor, unii preoţi tind să fie mai îngăduitori cu relaţiile trupeşti în cuplurile cununate, în care, mai ales dacă unul dintre soţi este mai slab în faţa ispitei, ar putea ajunge la „preadesfrânare”, adică la adulter, care este privit ca un păcat mai mare decât cedarea în faţa unei ispite în post.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Pe lângă Drăguș, Gigi Becali a mai transferat încă trei fotbaliști la FCSB! Unul e român și a retrogradat din SuperLiga. Update
Capital.ro
Cod rutier 2026. Ce se întâmplă dacă nu mergi la Poliție după un accident fără victime. Legea spune clar. Mulți șoferi fac exact invers
Playtech.ro
Țara europeană în care cei mai mulți români își fac vacanța. Peste jumătate pleacă la drum cu mașina personală
Adevarul
Băiatul care a văzut marea pentru prima dată la 15 ani și a izbucnit în lacrimi. „Mi-aș fi dorit să fie și bunica aici”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Credincioșii din Gorj sunt îndoliați! Preotul Sorin-Constantin Găman s-a stins din viață la doar 53 de ani
iamsport.ro
Radu Banciu l-a distrus pe Marius Lăcătuș: ”Dacă va fi antrenată de prostul ăsta...”
MediaFlux
Probleme cu pensia pentru jumătate dintre pensionari. Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?