POVESTE ADEVĂRATĂ: „L-am înşelat cu nerușinare şi nu-mi pare rău. Aruncaţi cu pietre!”

Nu se putea să rămâi însărcinată pe vremea răposatului fără să ai soț, că altfel de arăta lumea cu degetul. Nu m-am măritat din dragoste, asta e clar. M-am măritat din obligație și a fost cea mai mare greșeală a mea.

Copilul mi l-am dorit și nu mi-a părut rău nicio secundă că îl voi avea. Știam că voi avea o fetiță frumoasă, totuși mă măritasem cu un bărbat atrăgător, chiar dacă eram amândoi tineri. Nu zic că am avut o relație urâtă, cel puțin nu la început, doar că tinerețea s-a dovedit a fi nefastă pentru noi.

Anii au trecut, din doi săraci care trăiau cu cartoane prin casă am ajuns să facem ceva bani, să ne permitem o casă frumoasă, să avem o mașină bună, o poziție socială la care alții râvneau. Le aveam pe toate. Aparent. Aveam un copil frumos, bine crescut, cu educație, căci ne-am dat amândoi interesul, dar cam atât. Și nu de puține ori auzeam cuvinte precum: „Ce bine ți-o fi! Nu îți lipsește nimic. Voi nu știți cum e să aveți grija zilei de mâine„. Da, nu aveam grija zilei de mâine și ne permiteam să mâncăm orice și oricând. Dar cine spune că o masă bogată te face fericit?

Cine spune că o casă mare și frumoasă te poate face să te simți împlinit? Cine știe cu certitudine că bogații, cum spune lumea, sunt oameni fericiți? Să vă spun un lucru: a avea de toate nu reprezintă nimic. Da, îți dorești întotdeauna ce nu ai și ai senzația că asta ți-ar da alt sens vieții, dar știți ce? O vacanță scumpă, pe meleaguri îndepărtate înseamnă NIMIC! E nimic atunci când ești în doi, dar de fapt ești singur. 

Și aș fi dat orice să fiu în Vamă cu pantalonii rupți pe mine, dar să fiu fericită. 

Tinerețea mi s-a dus de mult.

Mi-am tot găsit scuze. Lasă că o să facem o casă și o să fim fericiți. Am făcut-o și fericirea n-a venit. Lasă că o să-mi trimit copilul la studii și o să fim fericiți. Am fost mândri și împliniți, dar tot nefericiți eram. Lasă că o să treacă timp și poate o să ne fie bine. A trecut și nu ne-a fost. Ne-am luat câine, ne-am luat pisică. Aveam o casă mare și goală. Nu reușeam s-o umplem cu nimic.

S-a dus mai mult de jumătate din viața mea și n-am fost altceva decât un om cu de toate, dar sărac. Am greșit.

Mi-am interzis să fiu fericită, mințindu-mă frumos.

El nu e un om rău, în fond, am tras amândoi la aceeași căruță. La o căruță plină de nimicuri. I-am spus că sunt nefericită și n-a avut nimic de spus. I-am spus că vreau să trăiesc și n-a știut ce să facă. Nu-l condamn. Dar l-am înșelat cu nerușinare și pentru prima dată în viața mea, am simțit că trăiesc. Sunt vinovată. Sunt nedemnă. Sunt egoistă, dar fericită.

Pentru prima dată în viața mea (și nu mai sunt la prima tinerețe) mă trec fiorii pe șira spinării. Pentru prima dată în viața mea, există ceva care să mă facă să spun că n-am trăit degeaba. Încă nu i-am spus, dar presupun că bănuiește. Îmi pare rău, dar nu prea tare! Pentru prima dată simt că am scăpat din colivia mea de lux și pentru prima dată am senzația că-mi pot lua zborul! Iar asta, dragii mei, e un sentiment care nu se compară cu nimic!

Mai multe poveşti, pe eva.ro