POVESTE EMOŢIONANTĂ: Ce a făcut o bolnavă de cancer în stadiu terminal cu economiile de-o viaţă

Lisa Russell, bolnavă în stadiu terminal cu cancer pulmonar, a promis să le ofere celor două fiice cel mai bun an din viața lor. Lisa, în vârstă de 37 de ani, și partenerul ei, Anthony, s-au căsătorit și au cheltuit toate economiile lor pe trei vacanțe de familie de lux.
Romania TV
08 ian. 2013, 21:17
POVESTE EMOŢIONANTĂ: Ce a făcut o bolnavă de cancer în stadiu terminal cu economiile de-o viaţă

Lisa şi-a planificat chiar şi înmormântarea și a scris scrisori de la revedere pentru fiicele ei, dar, la trei ani după diagnostic, sentința la moarte a Lisei a fost ridicată – cancerul ei a dispărut în mod neașteptat.

„Spuneam la revedere și mă pregăteam pentru sfârșit. A fost sfâșietor să le spun fiicelor mele că mami o să moară. Eram foarte tânără când mi-am pierdut mama. Gândul că ele vor creşte fără mine a fost devastator. Spunându-le apoi că nu mă duc nicăieri a fost cel mai bun moment din viața mea”, a povestit Lisa, potrivit DailyMail.

Lisei i s-a spus în 2009 că tumoarea ei canceroasă este inoperabilă – dar că prin chimioterapie va mai trăi încă 18 luni.

Cea mai mare frică a Lisei era că fetele ei, Chloe și Georgia, atunci în vârstă de 13 și 8 ani – nu îşi vor mai aminti de ea.

Ea a promis să cheltuiască banii pentru a crea amintiri fericite cu fiicele ei şi cu partenerul ei, Anthony. Ea a cheltuit 2.000 de lire sterline într-o vacanţă la Lanzarote, 3.000 de lire sterline pe vacanţă în Bulgaria şi 6.000 de lire pe o excursie de lux în Turcia.

În luna aprilie a anului trecut – la trei ani după diagnosticul original – la o biopsie de rutină- Lisa a primit vestea uimitoare că tumoarea ei a scăzut atât de mult încât medicii nu au mai putut să o găsească.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
CFR Cluj face primul transfer după ce a venit Marius Șumudică: 350.000 de euro! Exclusiv
Capital.ro
Drona descoperită în Tulcea, distrusă de specialiștii MApN. Aparatul a fost neutralizat prin detonare controlată în condiții de siguranță (VIDEO)
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat