Povestea celei mai impresionante peşteri din România. Legenda spune că aici a stat ascuns zeul suprem Zalmoxis

Declarată rezervație speologică, peștera este situată în Munții Trascăului, pe cursul unui afluent al râului Arieș (Valea Morilor), în județul Alba, pe teritoriul satului Sub Piatră (comuna Sălciua). Peștera s-a format în calcarele masive ale Jurasicului Superior și este parcursă de un râu lung de 2.022 m format din unirea pârâurilor Valea Poienii, Valea Ponorului și Valea Seacă.

Accesul în Peștera Huda lui Papară se află la o altitudine de 567 m, fiind reprezentat de un portal impresionat, o uriașă și îngustă despicătură, cu o înălțime de 37 m, în peretele masiv de calcar. La 50 de m după intrarea în peșteră, se află Cascada Evantai, o cascadă de mari dimensiuni formată de căderea apei de pe un bloc de stâncă. Trecerea de cascadă este anevoioasă, fiind necesară escaladarea sa. Urmează o stâncă mare lipită de pereții galeriei, ce poartă numele Inima de Piatră.

În Sala Minunilor se ajunge după escaladarea unor blocuri masive de piatră numite Baricada și traversarea a două lacuri subterane. Sala imensă uimește prin înălțimea sa de 102 m. Aici este locul în care hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, datorită temperaturilor propice cuprinse între 10 și 20 grade C. Tavanul sălii este presărat cu stalactite, unele chiar de dimensiuni mari.

Fauna cavernicolă este în curs de cercetare, se arată pe site-ul oficial al acestei peșteri, www.hudaluipapara.com. Cercetările conduse de profesorul universitar Ioan Coroiu de la Facultatea de biologie a Universității din Cluj Napoca, au început în 1998, iar măsurătorile propriu-zise din 1999. Atunci au fost identificați 5.000-6.000 de indivizi, din 6 specii. În iarna lui 2007-2008, numărătoarea a indicat aproximativ 84.000 de lilieci din 9 specii.

Alte articole

VIDEO Peștera interzisă, adâncă de 12 kilometri, din Munții Șureanu. Zeci de mii de lilieci trăiesc aici

Cum arată „intrarea în iad”. Descoperire înfiorătoare într-o peşteră din Japonia FOTO

Huda lui Papară este, astfel, singura peșteră europeană unde numărul chiropterelor cunoaște o evoluție pozitivă și constantă. În peșteră au mai fost semnalate gasteropode, păianjeni, pseudoscorpioni, coleoptere carabide și diverse rozătoare.

În Huda lui Papară mai există o serie de locuri cunoscute sub numele de La Lanțuri, Sala Virgină, Sala Tăcerii, Sala Crucii, Sifonul, Groapa Leilor, Cascada Gemânată, Lumea Frământată etc.

În 1986 peștera a fost amenajată pentru vizitare, dar multele viituri au distrus sistemul de acces. În prezent, peștera a fost închis, accesul fiind interzis.

Potrivit Agerpres, mediul subteran al Peșterii Huda lui Papară este un mediu dificil de parcurs, nu are ghid și vizitarea ei poate fi făcută numai de speologi foarte experimentați. În caz de ploaie torențială sau topirea bruscă a zăpezii debitul râului subteran poate crește amenințător, punând viața celor aflați în interior în pericol.

Principala cale de acces către Peștera Huda lui Papară este din localitatea Salciua de Jos (45 km de Turda), aflată pe DN75 Turda — Câmpeni. De aici, se urmează drumul comunal parțial asfaltat, circa 5 km, până în cătunul Sub Piatră. Există și câteva trasee montane care ajung la peșteră, cel mai important fiind traseul Cabana Râmeț — Cheile Râmețului — Cheia — Peștera Huda lui Papară, marcat cu cruce albastră, care recomandat doar turiștilor experimentați.

Morminte tumulare vechi de 5 milenii

Acum 5.000 de ani, în plină epocă a bronzului cănd probabil a fost descoperit aurul Apusenilor, asezările umane explodează si urcă de pe văile fertile ale râurilor pe varfurile muntilor, pană la 1300 m altitudine. La Sălciua, lângă pestera Huda lui Papară, au fost descoperite morminte tumulare vechi de 5 milenii. De la sfârsitul acestei epoci a fost descoperit în zona intrării un celt de bronz, depus ca ofrandă zeului într-o fisură a peretelui de calcar.

Potrivit hudaluipapara.com, puternica gintă a Apulilor, dacii din Munţii Trascăului au ridicat nu departe de aici cetatea Craivi, un veritabil cuib de vulturi la care se poate ajunge urmând un adevarat traseu alpinistic. A fost ultimul punct de rezistentă si locul în care regele Decebal si-a pus capăt zilelor. Templul religioos de aici dovedeste că cetatea stăpânita de Burebista a fost cândva a lui Zalmoxes, regele zeu al dacilor, care la bătrânete s-a retras într-o pesteră.

Peştera zeului Zalmoxis

Huda lui Papară este peştera din muntele Kogaionon în care s-a retras regele zeu al dacilor pentru patru ani. Controversele asupra personalităţii lui Zalmoxe au început să apară odată cu menţionarea lui de către Herodot, părintele istoriei, care recunoaşte cinstit că Zalmoxis a trăit în jurul anului 1400 îC si nu a fost un zeu închipuit. El este unul din cei trei profeti ai lumii : Zalmoxe, Zaratustra si Moise. Cât despre retragerea lui în pesteră si aparitia dupã 4 ani nu a avut rolul de mister initiatic ci a fost o lectie pentru poporul care poate nu îi urma toate îndemnurile. Mitologicul munte dacic în care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac a fost Kogaionon. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile duc spre Gugu, Ceahlăul, Dealul Grădistii sau Omu. Dar toate sunt ipoteze romantice.

Strabon scrie despre pestera de retragere a lui Zalmoxe care se află în acest munte. Muntele luase numele de la râul ce curgea alături, deci râul era mai important decât muntele. Suprapunând harta antică cu cea a României moderne, acest râu se afla mai la nord decât toate locurile identificate mai sus. Puterea dacilor era data de bogatia lor, de aurul pe care-l aveau din filoanele Apusenilor si care ajungea nu numai în Grecia ci si în Egipt, Mesopotamia sau Persia. Toată politica si religia se sprijinea pe aur deci e normal ca regii si preotii să fie lângă izvorul aurului. Cel mai important râu al Daciei era Ariesul, râul aurului. Si lângă acest râu este muntele cu pestera în care regele zeu s-a retras patru ani. Cel mai impozant munte lânga Aries, plin de cetăti dacice este Trascăul cu monumentala pestera Huda lui Papară, pestera lui Zalmoxes.

Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis) a fost zeu al tracilor, fiind considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism; această teorie este mai ales vehiculată de mediul creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția românilor pentru creștinism. Această idee se află în opoziție cu opinia mai multor cercetători mai recenți cu metode mai științifice care afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau și religiile celorlalte popoare indo-europene și că geții nu reprezintă excepția istorică.

În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților mai există o a două discuție care privește caracterul htonic, subpământesc, sau uranian, celest, al zeității.