Povestea FONDATORULUI PREMIILOR NOBEL. Cum a rămas în istorie inventatorul dinamitei

Pentru a nu intra în istorie numai cu o astfel de invenţie „discutabilă”, Alfred Nobel a simţit nevoia mai târziu, în ultimii săi ani de viaţă, să se „reabiliteze” în faţa omenirii.

Debutul carierei lui a fost marcat de o întâmplare ciudată, care l-a făcut să vadă şi mai bine lucrurile. Era în 1888, când fratele lui Alfred, Ludvig, avea să moară, iar presa franceză comisese  o gravă şi extrem de neplăcută eroare, scriind că a murit Alfred Nobel, pe care îl numea „negustorul de moarte„.

Cine era Alfred Nobel

Alte articole

Catastrofă în Rahova. Stupoare și revoltă în rândul locatarilor rămași fără case. Statul propune ca blocul să fie reconstruit, iar ei să stea acolo cu chirie!

Catastrofă în Rahova. O adolescentă de 17 ani luptă să trăiască după ce a scăpat ca prin minune din explozie. ”Să deschidă ochii, Doamne… Atât vreau”

S-a născut în data de 21 octombrie 1833, la Stockholm, în Suedia. În 1942, când Alfred avea 9 ani, mama lui, Andrietta Ahlsell şi fraţii lui, Robert şi Ludvig s-au mutat în Sankt Petersburg, în Rusia, reunindu-se cu tatăl lor, Immanuel, care se mutase acolo cu 5 ani mai inainte. În anul următor, se năştea al treilea frate al savantului, Emil.

Citeşte şi Şi Premiul Nobel resimte criza financiară

Tatăl lor era arhitect, constructor şi inventator. Avea, în Sankt Petersburg, un magazin de utilaje şi a obţinut, aproape imediat, contracte foarte bune cu Guvernul Rusiei pentru a dezvolta industria armamentului.

Alfred Nobel a fost educat acasă, în particular, până la vârsta de 16 ani. Mulţi îl considerau ca fiind un autodidact. Era avid de literatură şi vorbea fluent Engleza, Franceza, Germana, Suedeza şi Rusa. A petrecut 2 ani călătorind prin lume, dar şi lucrând într-un laborator din Paris. A mers şi în Statele Unite, iar după ce s-a întors, Alfred a lucrat la fabrica tatălui său, până când aceasta a dat faliment, în 1859.

În 1862, Alfred experimenta nitroglicerina, testând primele explozii. În anul următor, primea licenţă din partea suedezilor pentru detonatorul cu percuţie, „Nobel Lighter”, revenind în Suedia pentru a-l ajuta pe tatăl său la înfiinţarea unei mici fabrici în apropiere de Stockholm unde fabrica nitroglicerina.

Citeşte şi Premiile NOBEL: John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser împart Nobelul pentru Medicină

Lucrul în fabrică era un permanent risc din cauza nitroglicerinei, care putea exploda oricând, fiind foarte dificil de manipulat. Lucru care s-a şi întâmplat, în 1864, când fabrica tatălui său a sărit în aer şi în urma căruia câţiva oameni şi-au pierdut viaţa, inclusiv fratele mai mic al lui Alfred, Emil.

Cu toate acestea, Alfred nu s-a dat bătut şi în lunile care au urmat tragediei, el a înfiinţat alte făbricuţe unde se producea nitroglicerină. În 1867, Alfred inveta un explozibil mai sigur şi mai uşor de manipulat,  dinamita.

Testamentul care a şocat o lume-ntreagă

Cu toate că era celebru, Alfred Nobel avea o discreţie înnăscută. Nu îi plăcea să fie lăudat, era chiar retras, având doar câţiva prieteni şi necăsătorindu-se niciodată. Credea în ceea ce făcea şi în faptul că
invenţiile lui vor aduce pacea pe Pământ. „Fabricile mele vor aduce pacea mai repede decât congresele voastre. Ziua în care două armate se vor putea anihila reciproc într-o secundă, toate naţiunile civilizate, după cum ar fi normal, vor renunţa la război şi îşi vor trite trupele înapoi”, îi spunea odată savantul unei prietene, Bertha von Suttner, militantă pentru pace.

Citeşte şi Unul dintre laureaţii Nobel pentru medicină povesteşte: Profesorii îl credeau incapabil de ştiinţă

Ironia sorţii a făcut însă ca Alfred să nu aibă parte de pace în timpul vieţii sale. Chimistul şi inventatorul
Alfred Nobel a murit în singurătate, în data de 10 decembrie 1896, de hemoragie cerebrală. Testamentul lui Alfred Nobel a şocat întreaga lume. După moartea sa, Alfred Nobel a fost incinerat şi Testamentul său a fost deschis. Toată lumea a fost şocată. Ultima sa dorinţă- şi cea mai importantă- datează din 27 noiembrie, 1895, cu mai puţin de un an înainte de moartea sa.

Prin Testamentul său dedica 94% din munca sa de cercetare şi invenţie pentru crearea a cinci premii, pentru Fizică, Chimie, Psihologie sau Medicină, Literatură şi Pace „tuturor celor care, prin munca lor, au aduc beneficii extraordinare omenirii”.

Citeşte şi Premiul Nobel pentru Pace: Record de 278 de candidaţi în 2014

Deşi Alfred Nobel ceruse în Testamentul său realizarea unui plan grandios privind acordarea premiilor sale, documentul lui le-a dat multe bătăi de cap, în special rudelor savantului, care au fost şocate de ultimele dorinţe ale savantului şi au încercat să conteste Testamentul. În primul rând, nu era clar
în care ţară Alfred Nobel îşi avea reşedinţa, pentru că el se născuse în Suedia, trăise şi în Rusia, Franţa şi Italia, dar fără să fi avut cetăţenie în aceste ţări.

Totuşi, savantul se stabilise definitiv în Suedia, acolo unde a şi murit dealtfel. În funcţie de ţara de reşedinţă, Testamentului său îi puteau fi aplicate legile ţării respective.

Primele Premii Nobel, post mortem

Alfred Nobel a fost criticat pentru lipsă de patriotism după ce a însărcinat Parlamentul Norvegiei cu alegerea câştigătorilor Premiilor Nobel. De asemenea, savantul nu crease şi un fond pentru acordarea
premiilor sale, acesta trebuind a fi fost creat şi nici nu le ceruse asentimentul organizaţiilor pe care le numise în Testament care aveau să se ocupe de decernarea premiilor instituite de el prin Testament.

Citeşte şi INOPORTUN: Vladimir Putin, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace

În document nu era stipulat nici cum ar fi trebuit procedat în cazul în care, într-un an, nu ar fi fost identificat câştigători ai premiilor. Abia după 5 ani iţele Testamentului lui Alfred Nobel au fost dezlegate,
iar Fundaţia Nobel a putut da primele premii conform ultimelor dorinţe ale întemeietorului acestora.

Astfel, în data de 10 decembrie 1901 s-a acordar Premiul Nobel pentru Chimie lui Jacobus H. van Hoff, Premiul Nobel pentru Fizică lui Wilhelm C. Röntgen, pentru Psihologie sau Medicină lui Emil A. von Behring, pentru Literatură, lui Rene F. A. Sully Prudhomme, iar Premiul Nobel pentru Pace, lui Jean H. Dunant şi Frédéric Passy.