Povestea descrisă de Dumitru Dan este una cu adevărat impresionantă! Românul este cunoscut ca fiind „omul care a făcut înconjurul lumii pe jos”, dar și ca „exploratorul în opinci”.

Dumitru Dan a mers pe jos 100.000 de kilometri, fiind primul român care a făcut înconjurul lumii

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

Top 3 cele mai stranii cimitire din lume: misterul mormântului ...

FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Unde a avut loc ultima erupție vulcanică ...

La începutul secolului trecut, mai exact pe 1 aprilie 1910, Dumitru Dan a plecat din București și a călătorit 2.200 de zile în jurul lumii.

În acea perioadă, românul era student la Geografie la Universitatea Sorbona și, împreună cu trei colegi, au decis să participe la concursul organizat de Touring Clubul Francez, mai ales că premiul era unul substanțial: 100.000 de franci francezi.

Citiți și: Povestea fascinantă care a intrat în istoria omenirii! Cum a supraviețuit exploratorul polar Ernest Shackleton 20 de luni în frig, după ce nava sa s-a scufundat în gheața din Antarctica

Însoțiți de Harap, ciobănescul cu nume de basm, cei patru români și-au luat inima în dinți, opincile în picioare, și au pornit în călătoria care avea să le schimbe viața.

Îmbrăcați în straie populare și cu opincile în picioare, Dumitru Dan a pornit la pas, spre Budapesta.

Călătoria l-a purtat pe cinci continente, trei oceane, prin 74 de țări, 30 de colonii și prin peste 1.500 de orașe.

Românul și-a povestit aventura pe bandă de magnetofon, iar călătoria sa de 100.000 de kilometri, a intrat în Cartea Recordurilor

„Călătoria a început pe 1 aprilie 1910. Am vizitat 1.500 de localități, 74 de țări, 30 de colonii, traversând trei oceane, înconjurând de șapte ori Ecuatorul. Eu nu avusesem posibilitatea de a intra la Universitatea din Iași pentru că eram copil sărac. M-am întovărășit cu alți trei prieteni și am plecat pe jos, dând spectacole în diverse orașe, ca să câștigăm bani: Viena, Budapesta, Bruxelles și am ajuns la Paris, în costume naționale și opinci, cântând muzică folclorică.

După o vreme, doi dintre noi s-au înscris la Conservator și doi la Facultatea de Geografie. În timp ce eram la Universitate, am auzit că o societate franceză a găsit de cuviință să deschidă un concurs: cine înconjoară pământul pe jos. Dornici de a vedea lumea și pentru premiul ce ni se oferea, ne-am înscris. Au venit 196 de străini admiși”, a povestit el.

Cum a reușit să alunge fiarele sălbatice care îi apăreau în drum

„Am mers și șase-șapte zile prin călduri tropicale. Nopțile le dormeam afară, în copaci, în hamac. Mergeam noaptea cu făclii arzând ca să speriem fiarele. Am avut la noi, în afară de corturi, două revolvere, un aparat de fotografiat și un binoclu. Mergeam pe jos și când eram pe apă.

Aveam un aparat procurat din Londra pe care îl puneam la gleznă și care ne marca pasul. Iar noi, pe puntea vasului, mergeam și 10–12 ore pe zi. Din Panama, ne-am îmbarcat pentru Japonia, am mers 27 zile străbătând Pacificul, iar pe punte am mers 1.400 de kilometri…

În Sumatra, am fost înconjurați de o ceată de cimpanzei care s-a repezit furioasă la noi, pe un coleg l-au mușcat de picior, iar pe mine de mână. În Vietnamul de azi, am suferit din cauza frigurilor galbene. Mureau câteva mii pe zi. Am scăpat cu mare greutate, însă am și azi pete pe corp și pe față. În America, am întâlnit mulți români, mai ales ardeleni, care ne-au primit foarte frumos. La Detroit, erau 40.000 de români și trei biserici”.

Românii au supraviețuit și s-au hrănit cu pești, foci, urși, la -37 de grade Celsius

„În Alaska, alimentele lor erau pește uscat, focă și diverse bucăți de urs. Erau minus 37 de grade. Nu ne-am împăcat cu dormitul în barăcile lor, unde făceam un foc în mijlocul încăperii și mirosea foarte urât. Pereții erau căptușiți cu blănuri de urs.

Am plecat singur din Florida (unde s-a despărțit de ultimul tovarăș de călătorie, grav bolnav – n.r.), mai aveam 10.000 de kilometri pe jos. Am parcurs Cuba – Puerto Rico – Venezuela. Am trecut în Spania. Când am ajuns în Malta, guvernatorul mi-a pus la dispoziție o navă și am plecat la Salonic.

Pentru că mi se rătăciseră bagajele, m-au arestat și m-au trimis la Londra. Acolo s-au lămurit treburile. Am luat-o prin Serbia și Bulgaria și am ajuns în țară. Eram în anul de grație 1916”, rememorează Dumitru Dan.

Cum au murit colegii care au călătorit alături de Dumitru Dan

O mare parte a călătoriei, Dumitru Dan a fost însoțit de cei trei prieteni ai săi: Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu. El a fost singurul român care a terminat competiția, ceilalți trei tineri au decedat în timpul călătoriei.

Alexandru Pascu a murit în 17 iulie 1911, intoxicat cu opium în casa unui rajah foarte bogat din Bombay, nefiind familiarizat cu obiceiurile practicate de gazde.

Deşi li s-a făcut o mare onoare ca trupul neînsufleţit să fie îngropat conform tradiţiilor indiene, românii au ales ca loc de odihnă pentru camaradul lor un cimitir catolic.

În China s-a prăpădit Gheorghe Negreanu în timpul traversării munţilor Nan-Ling. Erau singuri în munţi, ploua, era frig şi aproape înserat. Acesta a alunecat într-o prăpastie.

L-au transportat cu mare greutate până în cel mai apropiat sat. S-a stins din viaţă în dimineaţa următoare, din cauza numeroaselor leziuni interne.

Paul Pîrvu a fost nevoit să abandoneze cursa în ianuarie 1915, când a rămas internat într-un sanatoriu pe lângă lacurile Kissimmee, Florida (SUA). I-a fost amputat un picior din cauza degerăturii căpătate în timpul traversării Siberiei şi Alaskăi.

Despărţirea de Pârvu şi de credinciosul câine Harap (care îi aparţinea lui Pârvu) a fost pentru Dumitru Dan unul dintre cele mai dramatice momente. Parcurseseră împreună 90.000 de km.

„Acest Harap credincios, ne-a făcut mari servicii, ne semnala orice fel de primejdii omeneşti şi de animale, apoi prin Siberia şi canalul Bering ne-a tras sania cu alimente şi bagaje pe gheaţă.

Despărţirea de Harap îmi fu foarte dureroasă şi nu puteam să-i explic că îl abandonez pentru totdeauna“, povestește Dan.

Concursul și provocarea vieții sale: 100.000 de franci, în schimbul a 100.000 de kilometri

Totul a început în ziua când Dumitru Dan a văzut un afiș care anunța o competiție de călătorie organizată de Touring Club de France și premiul de 100.000 de franci, în schimbul a 100.000 de km, de-a lungul a șase ani, mai exact între anii 1910-1916.

După ce a călătorit de-a lungul şi de-a latul pământului, Dumitru Dan a sosit în ţară, în martie 1916 și a făcut numeroase demersuri prin Legaţia Franceză la Bucureşti, pentru a intra în posesia premiului.

Dumitru Dan a primit doar 50.000 de franci

Spre sfârşitul vieţii, când visul de a avea un muzeu dedicat primului globe-trotter român nu s-a putut împlini, a ales să-şi vândă sau să doneze către muzee multe din documentele strânse, cât şi alte bunuri personale.

Statul român nu a făcut mai mult decât de a-l invita, prin diverse autorităţi, să ţină, în toată ţara, numeroase conferinţe.

În perioada 1962-1973, a ţinut peste 2.000 de astfel de conferinţe şi nu vă pot preciza dacă erau remunerate, cel mai probabil că nu“, ne-a precizat sub anonimat un apropiat al urmașilor lui Dumitru Dan.

Filmul care s-a realizat după călătoria românului

În urmă cu trei ani a apărut filmul de animație „Opinci” despre aventurile lui Dan și ale tovarășilor săi în jurul lumii.

„Am fost șocați că o astfel de poveste incredibilă nu a fost descoperită printre prietenii și publicul larg – așa că ne-am urcat imediat la bord. Am găsit-o pe Steliana Sârbescu – fiica lui Dumitru Dan – care era încă în viață, și am făcut un interviu filmat. În afară de o mărturie exotică a tatălui ei, ea a spus ceva care ne-a surprins: că la început nu a crezut povestea lui de cutreierător în lume, crezând că sunt doar basme exotice. Perspectiva ei unică ne-a oferit premisa pentru povestea noastră. Am ales animația pentru că nu a existat altă modalitate de a recrea o astfel de poveste internațională stabilită în 1910 – un live action sau un film documentar era exclus”, a spus Anton Groves, co-scenarist și co-regizor al filmului pentru Newsweek România.

Citiți și: Povestea incredibilă a celui mai bătrân stejar din sud – estul Europei. Legenda spune că la umbra arborelui vechi de peste 800 de ani s-ar fi odihnit domnitorul Ştefan cel Mare