Povestea Mărţişorului. Tradiţii şi obiceiuri de 1 Martie

1 Martie este o sărbătoare românească a primăverii. În prima zi din lună, ne bucurăm de revenirea la viaţă a naturii dăruind flori şi mărţişoare.
Filip Stan
29 feb. 2016, 17:18
Povestea Mărţişorului. Tradiţii şi obiceiuri de 1 Martie

1 Martie. Povestea Mărţişorului

Se spune că odată, Soarele a coborât pe Pământ, într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit, închizându-l într-o temniţă. Lumea s-a întristat, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să salveze soarele. Atunci, mai mulţi pământeni au hotărât să-l conducă pe tânăr şi, astfel, i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l învingă pe zmeu. Drumul tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna.

Zile întregi s-au înfruntat voinicul şi zmeul, până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se stingea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

1 Martie. TRADIŢII ŞI OBICEIURI

Iniţial, mărţişorul era o monedă din aur sau din argint, la care se ataşa o sfoară făcută din doua fire răsucite (unul roşu şi altul alb). Mai mult, există credinţa, conform căreia, această amuletă aduce noroc şi fericire. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei, până la sfârşitul lunii martie). Dupa aceea, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.

În zilele noastre, de 1 Martie, femeile primesc mărţişoare, legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază, de obicei, flori timpurii de primăvară.

În unele zone, scopul purtării Mărţişorului este să-ţi apropii soarele. Aşa te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire. Dăruind un mărţisor este ca şi cum ai dărui o fărâmă de soare.

Un alt obicei de la sate este ca ţăranii să pună copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele îl poartă ca să nu le ardă soarele. Mai mult, cine nu le poartă are să se ofilească. Oamenii din popor mai ştiu ca mărţişorul trebuie purtat ca un lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca o jucărie.

1 Martie. Mărţişorul nu se aruncă

Tradiţia spune că mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 martie până când se arată primăvara, se aude cucul cântând, până înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele. După, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc.

ZILELE BABELOR

Fiecare ar trebui să avem o babă, indiferent care ne-o alegem. Dacă ne aducem aminte în pragul începutului de martie atunci fiecare își alege Baba preferată, urmând a aștepta să ajungă la ziua și la Baba aleasă pentru a putea ști cum îi va fi viitorul. De regulă, Baba se alege în funcţie de ziua de naştere. De exemplu dacă eşti născut pe ziua de 10 se face calculul: 1+0=1, iar ziua aleasă va fi 1 Martie.

Cel mai mult contează cum e vremea în ziua aleasă şi nu în ce zi pică.
Dacă ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba va fi veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România