PPC Energie vine cu o nouă ofertă de la curent electric la preț redus. Cum poți beneficia de prețuri mai mici

PPC Energie vine cu prețuri sub 1 leu/kWh în noua ofertă PPC Ore Smart +, singurul contract de energie electrică cu tarif dinamic din România.
Alina Andrei
18 mart. 2026, 10:36
PPC Energie vine cu o nouă ofertă de la curent electric la preț redus. Cum poți beneficia de prețuri mai mici

Clienții PPC Energie vor putea beneficia de cel mai mic preț oferit de companie în toate weekend-urile de peste an și în orele de noapte. În plus, tariful este disponibil și în timpul zilei în perioada martie-octombrie. Tariful dinamic încurajează consumul în perioadele în care energia are un preț redus, oferind astfel posibilitatea de a optimiza costurile lunare. Noul contract extinde intervalele orare cu preț redus pe tot parcursul anului: în fiecare noapte, de luni până vineri, între 00:00 și 05:59; pe tot parcursul weekendului, de sâmbătă, ora 00:00 până duminică, ora 23:59; precum și zilnic, în perioada 1 martie–31 octombrie, între orele 11:00 și 14:59. Oferta este destinată clienților casnici care au instalate contoare inteligente.

Cu PPC Ore Smart +, ne-am dorit să oferim clienților mai multă libertate în a beneficia de prețuri reduse. Am păstrat intervalul care a făcut din Ore Smart o ofertă avantajoasă în primul rând și am extins beneficiile pe întreaga perioadă a anului. Noul Ore Smart + vine cu intervale orare extinse, care aduc un bonus de confort clienților care doresc să își optimizeze consumul de energie electrică pe tot parcursul anului. Este singura ofertă de acest fel din România și propune nu doar prețuri avantajoase, ci și cea mai curată energie, ca urmare a ponderii ridicate din surse regenerabile„, a declarat Ionuț Dună, Director General PPC Energie.

Oferta este disponibilă clienților pentru care operatorul de distribuție a instalat un contor inteligent capabil să măsoare consumul pe intervale orare. Clienții care doresc să afle dacă locul lor de consum este echipat în prezent cu un sistem de contorizare inteligentă sunt încurajați să contacteze operatorul de distribuție din zona geografică aferentă.

Citește și: Furnizorii de energie acuză guvernul Bolojan că le este dator peste 9 miliarde de lei pentru schema de plafonare a preţului. Suma nu ar fi prevăzută integral nici în bugetul pe 2026

 

Noile intervale orare Smart introduse de către PPC Ore Smart +

Oferta asigură un preț al energiei active de 0,348 lei/kWh în fiecare noapte între orele 00:00–05:59, de sâmbătă, ora 00:00 și până duminică, ora 23:59; precum și în perioada 1 martie – 31 octombrie, zilnic în intervalul orar 11:00–14:59. În afara acestor intervale, prețul standard al energiei active conform ofertei este de 0,823 lei/kWh.

Citește și: Statul prelungește acordarea tichetelor de energie până la finalul anului. Ce trebuie să facă românii pentru a beneficia de ajutorul de 50 de lei

Pentru un consumator rezidențial din București, prețul final cu toate taxele incluse în intervalele Smart este de 0,98 lei/kWh, în timp ce în afara intervalelor prețul standard final, cu toate taxele incluse este de 1,56 lei/kWh.

De exemplu, un client casnic cu un consum mediu lunar de 300 kWh poate ajunge la economii estimate de 580 de lei pe an, dacă mută 75 kWh din consumul lunar în intervalele cu tarif redus. Economiile pot varia în funcție de profilul de consum și de procentul de energie utilizat în aceste intervale. Utilizatorii de mașini electrice ar putea obține beneficii substanțial mai ridicate.

PPC Ore Smart + este o opțiune potrivită pentru persoanele care lucrează de acasă sau care pot programa utilizarea aparatelor electrocasnice precum mașinile de spălat, cuptorul electric, aparatele de aer condiționat, inclusiv încărcarea unui vehicul electric în perioadele din zi în care prețul energiei este redus. Programarea consumului în aceste intervale coincide și cu orele în care ponderea energiei din surse regenerabile este mai mare, ceea ce duce la un impact mai redus asupra mediului.

Clienții care au contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) nu mai trebuie să își transmită indexul, iar facturile reflectă consumul real. Instalarea acestor contoare este realizată de operatorul de distribuție din fiecare zonă, conform calendarului aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
El este țăranul din Rucăr care a devenit dinozaur în SuperLiga! Marcel Pușcaș dezvăluie povestea emoționantă a lui Dan Nistor, fotbalistul record al primei ligi
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Halkidiki în 2026. O româncă a arătat prețurile de pe plajă, iar reacțiile au împărțit turiștii: „Staţi acasă”
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Dronă pe plaja din Mamaia. Turiștii au fost scoși de urgență din apă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România