PPC, fostul Enel, pregăteşte investiţii majore în România. Grupul grecesc analizează două scenarii pentru construcţia de centrale în ţara noastră

Public Power Corporation (PPC), cel mai mare producător de energie din Grecia și companie în care statul elen deține peste 34% din capital, își consolidează prezența pe piața energetică din România, vizând dezvoltarea de capacități flexibile de producție pe bază de gaze naturale. Gigantul energetic, care a preluat în 2023 activele și operațiunile locale ale grupului italian Enel, ia în calcul două scenarii pentru construcția unor astfel de unități cu pornire rapidă, capabile să sprijine echilibrarea rețelei și să acopere vârfurile de consum.
Mircea Filipescu
14 aug. 2025, 19:22
PPC, fostul Enel, pregăteşte investiţii majore în România. Grupul grecesc analizează două scenarii pentru construcţia de centrale în ţara noastră

Potrivit presei de specialitate din Grecia, primele variante aflate în analiză sunt fie realizarea mai multor centrale de dimensiuni reduse (între două și patru unități cu puteri instalate de 100-150 MW fiecare), fie construirea unei singure centrale mai mari, de circa 300 MW. PPC vizează ca noile investiții să fie operaționale până în 2026, integrându-le într-un plan mai amplu de dezvoltare în România, ce include și proiecte de stocare a energiei și sisteme hibride.

Unitățile de producție pe gaze cu pornire rapidă sunt proiectate pentru a funcționa în perioadele de vârf de consum și la niveluri ridicate ale prețurilor, maximizând randamentul și contribuind la stabilitatea rețelei. Alegerea României pentru această investiție nu este întâmplătoare, piața locală nu dispune în prezent de suficiente capacități flexibile, ceea ce creează oportunități importante în zona serviciilor de echilibrare. În plus, centralele ar putea livra energie și în Grecia, folosind coridorul energetic România-Bulgaria-Grecia, un proiect strategic de interconectare regională.

Potrivit Profit.ro, aceste planuri fac parte dintr-o strategie mai largă a PPC, orientată către generarea flexibilă de energie, în completarea portofoliului extins de surse regenerabile. Grupul elen mizează pe soluții variate, de la baterii la sisteme de stocare prin pompare, pentru a contracara volatilitatea pieței și caracterul intermitent al energiei verzi.

PPC este în prezent cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, cu o putere instalată totală de peste 1.330 MW, distribuită în parcuri eoliene (1.183 MW), fotovoltaice (126 MW) și hidrocentrale (22,3 MW). În prima jumătate a anului 2025, ponderea producției din România în totalul generării grupului a crescut la 23%, față de 14% în perioada similară din 2024, odată cu extinderea capacității instalate la 1,25 GW, de la 0,7 GW.

Citeşte şi: Guvernul a dat de fundul sacului! Avertisment dur de la Ministrul Economiei: ”În luna august, nu sunt bani în buget pentru salarii. S-au pus sume din pix, inexistente”

În același interval, au fost conectate la rețeaua locală 303 MW de noi surse regenerabile, mai mult decât dublul nivelului raportat anul trecut în aceeași perioadă. Expansiunea este susținută și de crearea, la București, a filialei PPC Producție România SRL, specializată în producerea de energie din surse neregenerabile.

Planurile companiei depășesc însă sectorul energetic clasic. În vara acestui an, PPC a anunțat că explorează posibilitatea dezvoltării unor centre de date dedicate aplicațiilor de inteligență artificială (AI), alimentate din surse proprii de producție, cu o putere instalată cumulată de până la 5.000 MW, în Europa de Est – inclusiv în România – și în regiunea Mediteranei de Est.

Din punct de vedere financiar, compania a încheiat primul semestru din 2025 cu un profit net de 148 milioane de euro, în scădere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut (189 milioane euro). Veniturile au crescut cu 15%, până la 4,646 miliarde euro, evoluție susținută de majorarea prețurilor de vânzare a energiei în Grecia și România. Totuși, această creștere a venit la pachet cu un avans al cheltuielilor totale, care au ajuns la 4,429 miliarde euro (+17%), pe fondul scumpirii achizițiilor de energie (+47% pentru electricitate și +22% pentru gaze naturale), al creșterii costurilor cu amortizarea activelor (+25%) și al majorării cheltuielilor de personal (+21%).

Citeşte şi: Rețeta de lux a băieților deștepți care au țepuit statul cu 300 de milioane de euro în 2 ani

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România