Președintele Ungariei, Ader Janos, întâmpinat în Harghita cu pălincă și colac secuiesc

Președintele Ungariei, Ader Janos, aflat în România într-o vizită privată, a fost întâmpinat marți în Harghita cu pălincă și colac secuiesc, după obiceiul zonei, și a mers în mai multe zone ale județului.
Romania TV
18 mart. 2014, 18:53
Președintele Ungariei, Ader Janos, întâmpinat în Harghita cu pălincă și colac secuiesc

Ader Janos a făcut prima oprire la monumentul din Pasul Nyerges, unde a fost primit de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, de primarul din Cozmeni, Bodo David, de care aparține zona, de mai mulți primari din zona Ciuc, dar și de aproximativ 100 de persoane, scrie Agerpres.

Doi tineri îmbrăcați în costume populare le-au oferit președintelui Ungariei și soției sale, Herczegh Anita, pălincă și kurtoskalacs (colac secuiesc), iar primarul comunei Cozmeni le-a vorbit celor doi de bătălia din 1849, în care aproximativ 200 de secui au fost uciși de trupele imperialiste și în memoria cărora s-a ridicat monumentul din pasul Nyerges.

Ader Janos i-a spus primarului că este o obligație a tuturor și în special a celor tineri să cunoască istoria și ceea ce s-a întâmplat în anii 1848.

Întrebat de o jurnalistă a unui post de televiziune maghiar cum de a venit să viziteze zona ‘în astfel de vremuri’, președintele Ungariei a afirmat: ‘ Nu sunt primul președinte care vine aici, îmi este vie amintirea când Solyom Laszlo (nr: un al președinte al Ungariei) a fost pe un viscol cumplit pe Nyerges .(…) Eu cred că fiecare președinte are obligația și este prevăzut și în Constituție că președintele întruchipează unitatea națiunii. Mai mult de atât nu se poate spune. Dacă cineva spune mai mult sau simte mai puțin în suflet înseamnă ca undeva este o problemă’.
Ader Janos și soția sa au depus apoi o coroană la monument, în acordurile imnului Ungariei, interpretat de fanfara din Cozmeni, după care a participat la sfințirea obeliscului funerar pe care l-a donat și care a fost amplasat în cimitirul eroilor din apropiere. Stâlpul funerar a fost realizat de un artist local, pe el se află o placă comemorativă pe care scrie: ‘În memoria eroilor. Ridicat de Ader Janos și Herczegh Anita’ și se află în apropierea celui donat în anul 2008 de un alt președinte al Ungariei, Solyom Laszlo. Evenimentul s-a încheiat cu intonarea imnului secuiesc.

Șeful statului ungar a primit de la organizatori un tablou, un coș cu produse tradiționale, dar și o traistă secuiască în care se aflau o sticlă de pălincă, un steag secuiesc și o cămașă populară. De asemenea, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, i-a oferit o sticlă de vin din producția proprie.

Președintele Ungariei a avut o scurtă oprire la Miercurea Ciuc, după care a depus o coroană de flori la monumental Siculicidium, din localitatea Siculeni, ridicat în memoria secuilor uciși în anul 1764 de trupele habsburgice, din ordinul împărătesei Maria Tereza. În programul său mai este inclusă vizitarea Bisericii armenești din Gheorgheni, după care va pleca la Cluj-Napoca.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
După ce s-a aflat că Gabi Tamaș e noul concurent Survivor România 2026, a venit anunțul momentului: ”Mult succes”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde