Preafericitul Daniel, despre pelerinajul de Florii: O prevestire a biruinţei lui Hristos asupra morţii

DUMINICA FLORIILOR 2019. Peste o mie de preoţi, monahi, monahii, alături de mii de persoane, au participat, sâmbătă, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la tradiţionalul pelerinaj creştin-ortodox de Florii.
Romania TV
20 apr. 2019, 18:51
Preafericitul Daniel, despre pelerinajul de Florii: O prevestire a biruinţei lui Hristos asupra morţii

DUMINICA FLORIILOR 2019.  Pelerinajul, organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor, a început la Mănăstirea Radu Vodă, unde episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a sfinţit ramurile de salcie, care au fost apoi dăruite pelerinilor care au plecat în procesiune spre Catedrala Patriarhală.

În fruntea procesiunii a fost purtată toaca, apoi au venit cei peste 1.000 de preoţi din Bucureşti şi Ilfov, urmaţi de mii de credincioşi, care au avut în mâini ramuri de salcie şi finic.

Pelerinii au străbătut apoi bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă – unde s-au oprit la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou, strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina – cu oprire la Biserica Sfânta Ecaterina, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul -, strada Bibescu Vodă, şi au urcat în final pe Colina Bucuriei (Dealul Patriarhiei).

Manifestarea s-a încheiat la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii au fost întâmpinaţi de către PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a sfinţit icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, donată de Protoieria sectorului 5 Bucureşti.

După ce a rostit o rugăciune de binecuvântare a pelerinilor, Patriarhul Daniel a vorbit, în cuvântul de învăţătură, despre importanţa pelerinajului creştin.

DUMINICA FLORIILOR 2019.  Înaltul prelat a arătat că pelerinajul de Florii reprezintă, în primul rând, biruinţa lui Hristos asupra morţii, iar cei care iau parte la acesta primesc binecuvântare atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor.

„Sărbătoarea Floriilor, începând cu pelerinajul din sâmbăta Floriilor, este prevestire deja a biruinţei lui Hristos asupra morţii lui Lazăr şi apoi a biruinţei lui Hristos asupra propriei sale morţi, ca să ne dăruiască nouă bucuria Învierii. (…) Pelerinajul de Florii este, în primul rând, este o comemorare a intrării Domnului Isus Hristos în oraşul Ierusalim, venind din satul Betania, unde a înviat din morţi pe prietenul său Lazăr. În al doilea rând, pelerinajul de Florii este prevestirea pătimirii Domului Isus Hristos, dar şi a Învierii de obşte a tuturor neamurilor”, a spus PF Daniel.

Întâistătătorul BOR a mai spus că o altă semnificaţie a pelerinajului de Florii este o mărturisire a credinţei prin comuniune în procesiune.

„Pelerinajul de Florii este o mărturisire a credinţei creştine în cetate, nu doar în biserica mai mare a noastră din parohie sau din mănăstire, ci o mărturisire a credinţei în Isus Hristos cel răstignit, în cetate, în public. Ieşind din bisericile parohiale şi mănăstireşti şi traversând o parte din oraş, mărturisim credinţa în Hristos. (…) Ca urmare a acestor rugăciuni, Pelerinajul de Florii este, în al patrulea rând, binecuvântare pentru societate şi bucurie pentru suflete. Multe binecuvântări se dau prin aceste rugăciuni şi aceste cântări, atât celor care participă, cât şi tuturor locuitorilor oraşului, Nu toţi au putut participa, dar în mod deosebit se binecuvântează cei prezenţi, dar şi casele lor, unde se întorc purtători de binecuvântare şi de bucurie în suflet, Cine dăruieşte această bucurie? Hristos Domnul. (…) Atunci când trăim într-o lume agitată, însingurată, într-o lume fragmentată, foarte întristată, se simte şi mai mult nevoia prezenţei lui Hristos spre a aduce pacea, bucuria Sa, prezenţa binecuvântării Sale”, a afirmat PF Daniel.

DUMINICA FLORIILOR 2019.  Oficialul BOR a menţionat că tradiţia sfântă a Pelerinajului de Florii, mereu o actualizare a prezenţei lui Hristos în Ierusalim, este izvor de binecuvântare, iar cei care participă la acest pelerinaj sunt purtători de binecuvântare şi pentru societate.

„Hristos nu moare niciodată, El este în viaţa veşnică!”, a subliniat înaltul prelat.

PF Daniel a anunţat, cu acest prilej, că pe 25 aprilie, în Joia Mare, va avea loc sfinţirea Marelui Mir, utilizat la sfinţirea bisericilor, antimiselor (obiecte liturgice) şi la oficierea Sfintei Taine a Mirungerii. În vechime, Marele Mir se folosea şi la ungerea împăraţilor, regilor, domnitorilor, la solemnitatea încoronării. În România, Sfântul şi Marele Mir a fost sfinţit ultima oară în anul 2010.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce bani lua din salariu Meme Stoica la FCSB: “Mult mai puțin decât câştig din colaborări!”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România