Preda: Dacă Ponta acceptă să fie însoţitorul lui Băsescu, coabitarea poate arăta decent la UE

Fostul consilier prezidenţial Cristian Preda apreciază, într-un comentariu postat pe blogul său, că, dacă premierul Victor Ponta "acceptă să asume rolul însoţitorului" preşedintelui Traian Băsescu la Consiliul European, atunci "coabitarea poate arăta decent la nivel european".
Romania TV
11 mai 2012, 11:42
Preda: Dacă Ponta acceptă să fie însoţitorul lui Băsescu, coabitarea poate arăta decent la UE

„Înţeleg dintr-o relatare de presă că V.Ponta e dornic să participe la Consiliul European din 23 mai. Tratatul Uniunii Europene menţionează că în Consiliul cu pricina participă şefii de stat sau de guvern. Textul nu spune «şi», ci «sau». E avută în vedere, de bună seamă, acoperirea distincţiei dintre regimurile parlamentare (care trimit în Consiliu şeful guvernului) şi cele semi-prezidenţiale (inspirate de modelul francez) sau prezidenţiale (ar trebui folosit singularul, fiindcă în UE există un singur regim prezidenţial, şi anume cel cipriot)”, scrie Preda pe blogul său.

Europarlamentarul PDL menţionează că Regulamentul de procedură al Consiliului indică, de asemenea, faptul că reprezentantul unei ţări „poate fi însoţit de un ministru, aşa cum şeful Comisiei Europene poate fi acompaniat de un comisar”.

„Uşa sălii nu se închide, deci, în nasul unui eventual al doilea român care ar vrea să intre în Consiliu”, adaugă Preda.

El menţionează, de asemenea, că există precedentul, explicând că, în ultimele două decenii, Franţa şi Polonia au venit în Consiliu şi cu preşedintele, şi cu premierul, atunci când au avut parte de coabitare politică, adică atunci când şeful statului şi şeful guvernului nu proveneau din aceeaşi tabără politică.

„În România de azi, avem şi noi un asemenea regim. Altfel spus, Traian Băsescu ar putea fi însoţit de Victor Ponta la Consiliul European. România va avea însă doar un vot. Aş adăuga şi faptul că ea nu poate vorbi decât cu o singură voce. Pentru a evita situaţii penibile, e nevoie – evident – de o negociere inteligentă şi, aş adăuga, elegantă. Ţinând seama că nu e prea experimentat în chestiuni europene, i-aş oferi lui V.Ponta o sugestie pentru discuţia pe care ar trebui s-o aibă cu preşedintele Băsescu. L-aş cita, mai precis, pe fostul preşedinte francez Francois Mitterrand care, în timpul coabitării cu premierul Jacques Chirac, declara presei, într-o situaţie similară: «Franţa vorbeşte pe o singură voce şi tocmai aţi auzit-o». Sper că V.Ponta va aprecia că i-am citat un socialist…”, mai scrie Preda.

Într-un răspuns la un comentariu pe blogul său, Cristian Preda mai scrie că România nu e regim parlamentar ca să fie reprezentată de primul ministru.

„Pe de altă parte, nu poţi să-l înlături pe Traian Băsescu din Consiliul European aşa cum MRU a fost dat jos de la guvern. Coabitarea îi dă posibilitatea lui Ponta să fie însoţitorul preşedintelui”, adaugă Preda.

El mai precizează că regulile Consiliului sunt stricte.

„Cred că dacă Ponta acceptă să asume rolul însoţitorului (el fiind primul dintre miniştri, prezenţa sa fiind deci acoperită de articolul 4, alin 4 al regulamentului Consiliului), coabitarea poate arăta decent la nivel european. Dacă, în schimb, sprijinit de invectivele cu care ne-a obişnuit USL, Ponta va căuta să îl disloce pe preşedinte din Consiliu, nu va avea decât de pierdut. Traian Băsescu e interlocutorul şefilor de stat şi de guvern din Consiliu de mai bine de 7 ani. Nu cred că Ponta va primi invitaţia la Consiliu, ci Traian Băsescu”, scrie fostul consilier prezidenţial.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seară, că are programată pentru săptămâna viitoare o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu în care va clarifica modul în care se vor implica Preşedinţia şi Guvernul în politica externă a ţării, arătând că nu este bine ca în acest domeniu să se vorbească „pe două voci”.

„Săptămâna viitoare am stabilită o întâlnire cu preşedintele ţării pe mai multe teme de politică externă. O spun încă o dată şi o voi spune de fiecare dată, respect prevederile constituţionale privind rolul preşedintelui, indiferent cum se cheamă acesta, şi atribuţiile pe care le are referitoare la politica externă, dar în egală măsură Guvernul are propriile atribuţii. Sunt câteva teme de politică externă în care am o viziune diferită de cea a domnului preşedinte Băsescu şi săptămâna viitoare vom avea o discuţie extinsă pe aceste teme, pentru că politica externă este un domeniu în care nu e bine că vorbim pe două voci, este bine să vorbim pe o singură voce, a României, dar după ce ne consultăm şi ajungem la o poziţie comună”, a spus Ponta.

Premierul a anunţat anterior, la Bruxelles, că va discuta cu preşedintele Băsescu despre nivelul la care România trebuie să fie reprezentată la următorul Consiliu European, arătând că nu va contesta atribuţiile şefului statului în politică externă, dar că problemele UE nu mai aparţin exclusiv de acest domeniu.

El a răspuns astfel întrebat de jurnalişti dacă la următorul Consiliu European extraordinar, programat pentru 23 mai, va participa el sau președintele Băsescu.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Facturile la apă caldă în București, calculate în Internet Explorer. CMTEB nu are bani de un sistem informatic nou, dar dă 1 milion de lei pe apă minerală
Capital.ro
Se suspendă plata pensiei. Termen limită pentru mii de pensionari români. Certificatul trebuie trimis săptămâna aceasta
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj