Prefectul Capitalei: „Nu carantinăm Bucureștiul. Aștept analiza DSP și propunerile MS. Am dispus înăsprirea amenzilor”

Bucureştiul nu va fi carantinat, iar noile măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19 vor fi decise în viitoarea şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de urgenţă de miercuri, a anunţat, amrţi, prefectul Capitalei, Alin Stoica, după ce rata de infectare în București a ajuns la 6.22.
Filip Stan
23 mart. 2021, 15:33
Prefectul Capitalei:

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, marţi, că deocamdată nu se ia în calcul carantinarea Capitalei, dar a dispus mai multe măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19 în Bucureşti. Alin Stoica a mai spus că aşteaptă o analiză a Direcţiei de sănătate publică.

„Măsurile care să protejeze mai bine populaţia, pentru că, de fapt, despre asta vorbim, nu măsuri mai drastice, ci măsuri care să aibă ca efect o protecţie mai bună a populaţiei împotriva răspândirii virusului ar putea fi luate până la sfârşitul săptămânii. (…) Nu pot să confirm sau să infirm ceva deocamdată. Se discută, sunt propuneri diverse. Acum ele sunt analizate şi sunt absolut sigur că cele mai bune măsuri vor fi şi aplicate, iar eu voi dispune aplicarea lor de îndată. (…) La acest moment am dispus deja înăsprirea controalelor și căutăm baza legală pentru a suspenda activitatea celor care nu înțeleg să respecte restricțiile”, a declarat prefectul Alin Stoica.

De asemenea, prefectul Capitalei a anunţat că noile restricţii pentru bucureşteni vor fi decise în ședința Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situații de Urgență de miercuri şi a precizat că sunt aşteptate de la DSP o analiză tehnico-ştiinţifică a situaţiei din Capitală, precum şi propuneri de măsuri.

„E clar că incidenţa creşte şi creşte abrupt în ultimele zile, deci trebuie să ne gândim la măsuri suplimentare faţă de cele de astăzi. La momentul acesta, am dispus deja înăsprirea controalelor, mai ales în zone pe care deja le ştiţi că sunt problematice şi căutăm, inclusiv împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Inspecţia sanitară, baza legală pentru a suspenda activitatea celor care nu înţeleg să respecte normele sanitare. (…) Avem în plan telemunca pentru angajații noștri. Pentru populația generală există deja norme pentru declararea programului de lucru. Trebuie să ne gândim la măsuri suplimentare”, a completat prefectul Capitalei.

Întrebat dacă se ia în calcul închiderea mall-urilor, Alin Stoica a spus că deocamadată nu a primit o astfel de recomandare.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat şi de ce nu se impune carantina în Bucureşti, în condiţiile în care această măsură a fost aplicată în cazul altor oraşe cu incidenţă similară a cazurilor de SARS-CoV-2.

„Situaţiile sunt diferite. Bucureştiul, dacă este să judecăm, are cam 25% din economia naţională, mare parte din populaţie, este o aglomerare urbană destul de mare, trebuie luate în considerare toate aceste elemente în momentul în care se impun măsuri, ca să ştim dacă acele măsuri sunt sau nu eficiente”, a spus Alin Stoica.

Citeşte şi: Elevii vor merge la şcoală până când localitatea intră în carantină. Cîmpeanu şi Voiculescu modifică ordinul comun

În privinţa închiderii şcolilor, Alin Stoica a precizat că nu a primit de la Inspectoratul şcolar Bucureşti nicio cerere de trecere a cursurilor în online.

„Conform ordinului comun, aşa cum arată acum, la peste 6 la mie ar trebui să trecă online (şcolile – n.r.). (…) Nu intră automat în online. Vom lua această măsură în momentul în care (…) Inspectoratul şcolar ne va propune. Încă nu ne-a transmis această propunere”, a afirmat prefectul.

Doar că anterior declaraţiilor prefectului Capitalei, ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, a declarat că „am stabilit împreună cu domnul ministru al Sănătăţii, şi îi mulţumesc, faptul că vom modifica ordinul de ministru comun, în aşa fel încât elevii vor merge la şcoală până la instituirea carantinei”.

„Vom modifica în ordinul de ministru comun sintagma ‘şcolile intră în online la pragul de 6 la mie’ cu sintagma ‘şcolile intră în online la intrarea în carantină’”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

 

 

Vlad Voiculescu, nou anunţ despre carantinarea Capitalei. „Carantina nu poate fi exclusă. Măsuri ar putea să însemne inclusiv restricţii suplimentare”

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a declarat, marţi, că în acest moment nu poate fi vorba despre carantinarea Bucureştiului în zilele imediat următoare, însă „carantina nu poate fi exclusă” în condiţiile în care a fost depăşită incidenţa de şase la mie.

„Nicio măsură nu poate fi exclusă niciodată atâta timp cât e vorba despre sănătatea oamenilor, dar nu vorbim de carantinare în zilele imediat următoare”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Voiculescu a explicat că specialiştii se vor întruni la Ministerul Sănătăţii pentru a stabili ce măsuri vor fi aplicate.

„Există un set de măsuri care vor fi anunţate în cursul zilei de astăzi. Măsuri ar putea să însemne inclusiv restricţii suplimentare. În acest moment nu vorbim despre carantinare”, a menţionat Vlad Voiculescu.

„Carantina nu poate fi exclusă. Este cu sigurnaţă în discuţie odată ce s-a depăşit pragul de 6 la mie, dar asta e o discuţie pe care o avem alături de specialişti.

În Bucureşti situaţia încă nu este critică. Situaţia e dificilă la nivelul fiecărui spital”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, Vlad Voiculescu a explicat că discuţiile se vor axa „criteriile pentru carantinare” şi „măsurile care se impun când se depăşeşte pragul de şase la mie”.

„Personal consider că trebuie să luăm măsuri pentru salvarea unor oameni”, a spus ministrul Sănătăţii.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 23 martie. Un nou record la ATI. Aproape 6.200 de cazuri noi COVID şi 174 de decese

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
„Să fii blestemat!” Florin Prunea, derapaj la adresa primarului Iașului, după ce a primit 20.000 euro despăgubiri pentru că a fost demis cu doar 2 săptămâni înainte de încheierea contractului
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
O televiziune cunoscută dispare din România. În locul ei apare un nou post inspirat de unul dintre cele mai urmărite show-uri culinare
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un turist de 45 de ani a fost mușcat de un urs, pe Transfăgărășan! În ce stare se află bărbatul
iamsport.ro
FRF, decizie cu impact major: ar urma să interzică echipele fără drept de promovare în play-off!
MediaFlux
Cine l-a otrăvit pe Daniel Băluță. Dezvăluirile primarului sectorului 4: ”Mi-a creat multă suferință” VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți