PREMIERĂ Mai mulţi deputaţi ruşi au părăsit Duma pentru a protesta faţă de discursul lui Putin

Mai mulţi deputaţi ruşi au părăsit miercuri Duma (Camera inferioară a Parlamentului) în semn de protest, aducându-i un afront fără precedent preşedintelui ales Vladimir Putin care şi-a prezentat bilanţul ca premier şi marile linii ale politicii sale viitoare.
Romania TV
11 apr. 2012, 17:27
PREMIERĂ Mai mulţi deputaţi ruşi au părăsit Duma pentru a protesta faţă de discursul lui Putin

Deputaţii din cadrul partidului de opoziţie Rusia Dreaptă (care are 64 dintre cei 450 de deputaţi) au părăsit sala pentru a protesta faţă de declaraţiile lui Putin în legătură cu greva foamei de la Astrahan (sud-vestul Rusiei), la care au recurs, din 16 martie, un fost membru al partidului, Oleg Şein, şi mai mulţi dintre susţinătorii săi.

Aceştia denunţă victoria, marcată de fraude potrivit lor, a candidatului partidului lui Vladimir Putin la alegerile municipale din 4 martie la Astrahan.

„Din câte ştiu, colegul vostru Şein a început greva foamei dar nu a mers în justiţie. Sincer, este mai degrabă bizar”, a declarat Putin, care la 7 mai va fi învestit la preşedinţie pentru un nou mandat de şase ani, după patru ani petrecuţi ca premier.

„De ce să faci greva foamei, în timp ce tribunalul poate să clarifice lucrurile”, a declarat el, afirmând că nu cunoaşte detaliile cazului.

„Răspunsul premierului nu ne mulţumeşte, el susţine că nu cunoaşte detaliile (…) în timp ce este informat despre tot”, a declarat Mironov, potrivit agenţiei Interfax, pentru a explica plecarea deputaţilor.

„Un pic de linişte, nu putem comunica”, s-a mulţumit să reacţioneze Putin, fără a înceta să răspundă la întrebările parlamentarilor.

Acest eveniment este un afront grav pentru cel mai puternic om din Rusia, confruntat însă după alegerile legislative din decembrie cu o mişcare de contestare inedită din 2000 şi până în prezent.

Câştigate de partidul aflat la putere Rusia Unită, aceste alegeri au fost marcate potrivit observatorilor independenţi de fraude masive ce au determinat zeci de mii de ruşi să iasă în stradă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT