În prima instanţă, însă, femeia nu a avut câştig de cauză. 

„Instanţa admite excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţi. Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă„, au precizat magistraţii ieşeni. Decizia nu este, definitivă, putând fi atacată.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Vești bune pentru români! Angajatorii europeni oferă 240 de ...

Ofertă de neratat la Lidl: produsul adorat de toţi românii ...

Procesul a fost intentat pe data de 25 iunie. Pacienta, faţă de care se dispusese măsura internării începând cu 22 iunie, a dat în judecată DSP Iaşi, Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, Ministerul Sănătăţii, Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Iaşi, ISU Iaşi şi IGSU Iaşi solicitând încetarea imdiată a internării voluntare.  

„Cer externarea de urgenţă şi înlocuirea măsurii internării nevoluntare cu cea a izolării la domiciliu sub supravegherea medicului curant. În cursul lunii iunie, am fost anunţată de conducerea spitalului în care îmi desfăşor stagiul că una dintre colege a fost testată pozitiv cu virusul COVID-19. Mi s-a spus că sunt una dintre persoanele de contact stabilite în urma anchetei epidemiologice. M-am izolat la domiciliu, neprezentând niciun simptom de boală pe parcursul celor 7 zile. După efectuarea testării, am fost informată telefonic că rezultatul este pozitiv. Mi s-a spus că, deşi sunt asimptomatică, se impune să sun de urgenţă la Ambulanţă şi să mă internez„, arată pacienta în motivarea cererii sale.

Citeşte şi Însoţitor de bord din Iaşi găsit spânzurat în zona Copou

Femeia este de părere că măsura internării este disproporţionată în raport cu statusul ei medical şi că este o măsură care-i limitează libertatea.

„Măsura internării nevoluntare este prevăzută de legea penală ca o măsură restrictivă de libertatea. aceasta este permisă numai în situaţii de excepţie„, adaugă Maria G.

Pârâţii, DSP Iaşi, Spitalul de Infecţioase Iaşi şi celelalte instituţii au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii şi au solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale.

În ceea ce o priveşte pe reclamantă, magistraţii au considerat că lipseşte urgenţa ca o condiţie de admisibilitate a cererii.

„Opinia instanţei privind lipsa urgenţei este fundamentată pe susţinerea faptului că reclamanta a apelat pe 22 iunie serviciul de transport cu ambulanţa la Spitalul de Boli Infecţioase. Aceasta a solicitat acordarea asistenţei medicale specifice diagnosticului de infectare cu COVID-19. Cererea de chemare în judecată a fost depusă abia pe 25 iunie, în contextul în care măsura internării în cazul concret este de 14 zile„, se arată în motivarea instanţei.