Premierul Armeniei, despre conflictul din Nagorno-Karabh: „Europa trebuie să se aştepte ca Turcia să ajungă până aproape de Viena”

Uniunea Europeană trebuie să urmărească foarte atent ambiţiile imperialiste ale Administraţiei Recep Erdogan, inclusiv implicarea directă în conflictul din Nagorno-Karabh, afirmă premierul Armeniei, Nikol Paschinjan, avertizând că, în caz contrar, europenii se vor trezi cu turcii la Viena, scrie MEDIAFAX.
Romania TV
05 oct. 2020, 14:54
Premierul Armeniei, despre conflictul din Nagorno-Karabh:

„Aştept o poziţie clară” a Europei, a declarat Nikol Paschinjan, conform publicaţiei Bild şi site-ului Focus.de.

„În cazul în care comunitatea internaţională nu evaluează corect importanţa geopolitică a actualei situaţii, Europa trebuie să se aştepte ca Turcia să ajungă până aproape de Viena„, a avertizat premierul Armeniei.

Întrebat dacă Germania a avut o poziţie clară asupra responsabilităţii iniţierii confruntărilor din Nagorno-Karabah, Nikol Paschinjan a precizat: „Da. Iar Germania trebuie să evalueze corect implicaţiile trimiterii prin Turcia a unor terorişti şi mercenari recrutaţi din Siria„.

După 100 de ani, Turcia a revenit în Caucazul de Sud, „continuând genocidul din toamna anului 1915„, a acuzat Nikol Paschinjan, denunţând politica imperialistă a Administraţiei Recep Tayyip Erdogan. „Vedem acţiunile Turciei în Marea Mediterană, în Libia, în Orientul Mijlociu, în Irak şi Siria„, a subliniat premierul Armeniei.

Sâmbătă, Nikol Paschinjan a sunat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. După conversaţia telefonică, Guvernul de la Berlin le-a cerut „tuturor părţilor” încetarea „imediată” a confruntărilor militare din Nagorno-Karabah şi iniţierea negocierilor de pace.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, luni, încetarea confruntărilor militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah. „Este extrem de important să transmitem un mesaj clar tuturor părţilor, de a înceta imediat luptele; trebuie să susţinem toate eforturile pentru ajungerea la o soluţie paşnică, prin negocieri. Nu există nicio soluţie militară„, a declarat Jens Stoltenberg în cursul unei vizite în Turcia.

Confruntările militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah s-au soldat până acum cu cel puţin 242 de morţi. Bilanţul ar putea fi mult mai grav, în contextul în care Armenia susţine că au fost ucişi 3.000 de militari azeri, iar Azerbadjanul afirmă că a omorât 2.300 de militari armeni.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Turcia, care susţine Azerbaidjanul, a transferat din Siria 1.200 de insurgenţi în Nagorno-Karabah, pentru a ajuta armata azeră. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat că 300 de islamişti au părăsit Siria pentru a merge în Azerbaidjan.

Franţa şi Turcia se acuză reciproc de alimentarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah. După ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat susţinerea Azerbaidjanului, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a subliniat că Turcia va face „ce este necesar” dacă Guvernul azer va solicita ajutor. Cavasoglu a avertizat că solidaritatea Franţei cu Armenia echivalează cu susţinerea ocupaţiei armene în Azerbaidjan. Luptele se vor încheia dacă forţele armene „se retrag de pe teritoriul nostru”, a afirmat, la rândul său, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, mulţumind Turciei pentru susţinere.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
Cum s-a transformat dezastrul din Nations League în bucurie națională? Detaliile care îi arată drumul lui Hagi pentru România
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Răsturnare de situație după arestarea lui Călin Georgescu! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte