Premierul bulgar este îngrijorat: Două milioane de refugiaţi ar putea veni în Bulgaria

Mai puțin riscantă decât traversarea Mediteranei, calea terestră de acces către Uniunea Europeană este privilegiată de un număr tot mai mare de imigranți clandestini, iar Bulgaria este considerată de aceștia principala lor poartă de intrare în Uniunea Europeană, se arată într-un comentariu publicat vineri de AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
24 apr. 2015, 18:36
Premierul bulgar este îngrijorat: Două milioane de refugiaţi ar putea veni în Bulgaria

În fața afluxului de refugiați care fug din zonele de conflict din Orientul Mijlociu, guvernul bulgar a ridicat la sfârșitul anului 2013 la granița cu Turcia un gard cu sârmă ghimpată lung de 30 de kilometri și a sporit numărul patrulelor în zonă. Peste 40.000 de imigranți clandestini, majoritatea sirieni, au fost împiedicați astfel să pătrundă în Bulgaria anul trecut, față de numai 16.700 în anul anterior. Totuși, în primul trimestru al anului în curs, 3.200 de refugiați au reușit să ajungă pe teritoriul bulgar.

La ora actuală, executivul de la Sofia se teme că eforturile europene de a pune capăt dramei refugiaților care traversează Marea Mediterană riscă să sporească presiunea exercitată de acești imigranți clandestini la granițele Bulgariei.

‘Imediat ce frontierele maritime europene vor fi consolidate, presiunea imigranților se va muta pe frontierele terestre’, declara premierul Boiko Borisov în marja summitului european de joi convocat ca urmare a crizei generate de valul de refugiați ce sosesc în porturile italiene cu ajutorul unor ambarcațiuni a căror stare precară conduce la naufragii soldate cu numeroase victime.

Citeşte şi Uniunea Europeană triplează fondurile destinate patrulării pe mare

Dar și trecerea frontierelor terestre presupune numeroase pericole. Astfel, pe lângă certitudinea că vor fi trimiși înapoi dacă sunt prinși de grăniceri, refugiații riscă să se confrunte cu agresiuni fizice sau să nu facă față condițiilor meteo aspre, cum s-a întâmplat cu doi sirieni care au murit de frig în Turcia după ce au eșuat în încercarea de a trece granița bulgară, existând și numeroase alte pericole, așa cum arată cazul celor 14 imigranți striviți de un tren în Macedonia, potrivit Agerpres.

Pentru refugiații ce găsesc o modalitate să se strecoare în Bulgaria, această țară este doar o etapă a călătoriei, obiectivul lor fiind să ajungă în vestul Europei, încercând să treacă din nou fraudulos granița cu România sau Serbia. Unul dintre imigranții clandestini intervievați de AFP afirmă că ‘în Serbia este suficient să mituiești polițiștii’ cu circa 300 de euro pentru a trece mai departe în Ungaria. Dar chiar și ajunși într-o țară din spațiul Schengen, refugiații riscă să fie retrimiși în Bulgaria dacă sunt descoperiți, declară șeful unei tabere de refugiați amenajată într-o fostă cazarmă a armatei bulgare aproape de frontiera cu Turcia.

Drept urmare, guvernul de la Sofia intenționează ca până la sfârșitul anului în curs să prelungească cu 82 de kilometri gardul cu sârmă ghimpată de la granița cu Turcia, acoperind aproape întregul sector de frontieră bulgaro-turcă. ‘Circa două milioane de imigranți așteaptă la granița turcă. Imaginați-vă că numai un milion ar reuși să intre în Bulgaria…’, subliniază îngrijorat premierul Borisov.  

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Gigi Becali știe primul 11 cu care România ar fi spulberat Bosnia: „Dacă Hagi spune că a greșit, pot vorbi acum”. Noua poreclă a lui Louis Munteanu
Capital.ro
Facturile românilor, tot mai greu de achitat. Una din cinci familii nu își mai acoperă cheltuielile din salariu
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Putin amenință Europa cu atacuri nucleare. Rusia, pregătită să folosească focoasele strategice
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte