Ungaria retrage sprjinul pentru aderarea României la OCDE. Mihai Tudose: Nu cred că vor strica în aşa hal relaţiile diplomatice

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că nu crede că Ungaria va strica relațiile diplomatice cu țara noastră, în contextul în care autoritățile țării vecine au declarat că nu vor mai susține România în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Romania TV
06 sept. 2017, 19:18
Ungaria retrage sprjinul pentru aderarea României la OCDE. Mihai Tudose: Nu cred că vor strica în aşa hal relaţiile diplomatice

„Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relațiile diplomatice cu noi și interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, și domniile lor au aici. Nu cred că vom ajunge acolo„, a spus premierul, la Antena 3.

Întrebat de conflictul „alimentat” de Budapesta, Mihai Tudose a replicat: „Cred că îl alimentăm și noi discutând despre așa ceva. E vorba aia, cu băgatul bățului prin gard. Ei ne-au spus ceva, noi ne ducem un pic mai sus, ei vin mai peste, noi mai spunem ceva, ca ei să poată să iasă să apere cei 2 milioane de cetățeni care nu știu ce le facem noi. Nu le facem nimic. Știți foarte bine, au toate drepturile posibile”.

Șeful Guvernului a adăugat că întreaga situație tensionată diplomatic este rezultatul unei interpretări greșite. „Eu nu cred că statul ungar va juca la un asemenea nivel și cred că de fapt este o interpretare un pic eronată”, a spus Tudose. El a apreciat că respectiva situație care a dus la reacția Ungariei este „o problemă și în justiție, și o greșeală de comunicare și o greșeală de abordare a Consiliului Local”.

„România este exemplu în lume în ceea ce privește toleranța religioasă, și etnică și de orice natură. Și asta o știe toată lumea„, a punctat șeful Executivului.

Autoritățile ungare au anunțat miercuri că au suspendat sprijinul acordat României la aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Ministerul român al Afacerilor Externe precizând că reacția statului vecin „contravine mesajelor de deschidere recente”.

„În ceea ce privește conexarea situației Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureș de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală și contraproductivă”, arată MAE într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, România îndeplinește criteriile pentru aderarea la această organizație, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenția de a susține candidatura țării noastre.

CITEŞTE ŞI Ambasadorul României, convocat de MAE ungar în urma deciziei justiţiei române privind Liceul Teologic Romano-Catolic

În același timp, subliniază MAE, România respinge orice fel de abordare condițională în relația bilaterală.

„Autoritățile române apreciază că această reacție a părții ungare contravine mesajelor de deschidere și cooperare care au marcat recentele contacte bilaterale și își exprimă speranța în dezvoltarea relațiilor dintre cele două state în spiritul unei relații de parteneriat strategic real și pe baza respectului reciproc”, punctează Ministerul de Externe.

Miercuri, ambasadorul României la Budapesta, Marius-Gabriel Lazurca, a fost convocat de MAE ungar în urma suspendării activității Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, informează agenția MTI.

Agenția maghiară de presă menționează că secretarul de stat Levente Magyar a transmis surprinderea guvernului ungar față de situația în care se află respectivul liceu și a spus într-o conferință de presă că acțiunea autorităților române echivalează cu „un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorității ungare, copiilor, familiilor și procesului de restituire în România”.

De asemenea, guvernul ungar și-a suspendat sprijinul față de aspirațiile României de a se alătura unor organizații internaționale, cum ar fi OCDE, a adăugat secretarul de stat maghiar citat de MTI.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Noi ajutoare financiare pentru pensionari. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Se dau explicații în Parlament. De ce au fost anulate alegerile de anul trecut
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde