Premierul Ponta se va întâlni cu şeful guvernului moldovean, Iurie Leancă

Premierul Victor Ponta va avea marţi consultări cu omologul său din Republica Moldova, Iurie Leancă, în cadrul vizitei de lucru pe care acesta o efectuează la Bucureşti la invitaţia şefului Guvernului.
Romania TV
09 iul. 2013, 12:45
Premierul Ponta se va întâlni cu şeful guvernului moldovean, Iurie Leancă

„În cursul discuţiilor, cei doi prim-miniştri vor stabili reperele principale ale dialogului politic pe linie guvernamentală pentru perioada următoare şi vor conveni liniile prioritare de acţiune la nivel sectorial. O atenţie aparte va fi acordată iniţiativelor menite să racordeze mai strâns cele două state în plan economic, comercial, cultural şi al contactelor interumane. Vor fi analizate în detaliu proiectele de interconectare energetică şi de transport, precum şi iniţiativele de cooperare bilaterală derulate în baza diverselor programe de asistenţă oferită de România”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

La ora 19.00 cei doi oficiali vor avea o întrevedere tete-a-tete iar la ora 20,00 vor susţine declaraţii de presă comune.

Victor Ponta va aborda, în cadrul întrevederii, progresele înregistrate de Republica Moldova în dialogul cu UE şi va reitera sprijinul ferm al României pentru obiectivele Chişinăului în perspectiva summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din luna noiembrie, precizează sursa.

Aceasta este prima vizită pe care o întreprinde în România în actuala calitate noul prim-ministru al Republicii Moldova.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Sfat pentru Gigi Becali: „FCSB și-a meritat soarta! Fratele meu, Gigione, să mai lase fotbalul și să-și vadă de afaceri!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Pensionar în România sau în Grecia? Ce poți cumpăra cu aceeași pensie de 5.000 de lei într-o lună
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care un copac se prăbușește peste mai multe mașini, în București. Un livrator a fost vătămat
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte