Premierul Tudose, reuniune cvadrilaterală la Varna, cu omologii bulgar şi grec şi cu preşedintele sârb

Prim-ministrul Mihai Tudose a participat, marți, la Varna, la Reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt dintre România, Bulgaria, Serbia și Grecia, alături de președintele sârb, Aleksandar Vucic, și premierii bulgar și grec, Boiko Borisov și Alexis Tsipras.
Romania TV
03 oct. 2017, 16:16
Premierul Tudose, reuniune cvadrilaterală la Varna, cu omologii bulgar şi grec şi cu preşedintele sârb

România, Bulgaria, Grecia și Serbia pot fi „un zid” care să apere Uniunea Europeană, a afirmat prim-ministrul Mihai Tudose, marți, la Varna.

„Am extins colaborarea dintre Bulgaria și România cu Serbia și Grecia. Nu suntem o țară vecină cu Grecia, dar suntem o țară parteneră cu Grecia. (…) Suntem patru țări care formăm Balcanii de Vest, (…) care pot să fie în egală măsură o poartă de intrare în Uniunea Europeană, o poartă de ieșire din Uniunea Europeană sau un zid care să apere Uniunea Europeană. Avem același interes și strategic și economic, dar și de bun vecin ca Serbia să devină țară membră a Uniunii Europene”, a declarat premierul Tudose, într-o conferință de presă comună cu președintele sârb, Aleksandar Vucic, și cu premierii bulgar și grec, Boiko Borisov și Alexis Tsipras.

*

Reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt dintre România, Bulgaria, Serbia și Grecia a avut loc după cea de-a patra reuniune a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România — Bulgaria, care s-a desfășurat, marți, tot la Varna.

Pe agenda ședinței comune a celor două Guverne s-au aflat subiecte din domenii de interes reciproc, precum cooperarea economică, infrastructura de transport și cea energetică, muncă, afaceri interne, dezvoltarea regională și cooperarea transfrontalieră.

Discuțiile au vizat și problematica europeană și perspectivele de coordonare în pregătirea primelor mandate la președinția Consiliului UE ale României și Bulgariei.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Cine este personajul celebru care intră în rolul uneia dintre Furnicuțe, la Denise Rifai. Va fi responsabil de provocările zilnice
Fanatik.ro
Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu, pus în dificultate. Ce se întâmplă cu resorturile sale de lux: „Am decis amânarea deschiderii”. Previziune neplăcută pentru industria HoReCa
Capital.ro
Bani de la stat pentru copii. ANPIS a anunțat plata alocațiilor și a indemnizațiilor. Cine poate încasa 3.170 de lei
Playtech.ro
Cât vor mai rămâne ridicate prețurile la carburanți. Anunțul ministrului Energiei
Adevarul
CNA respinge cererea depusă de Realitatea Plus pentru rediscutarea plângerii privind retragerea licenței
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr român stabilit în Italia și-a pierdut viața sub ochii prietenilor, chiar în a doua zi a Paștelui Catolic
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
UPDATE: Slujbă pentru Mircea Lucescu. Nume mari din fotbal au început să vină, inclusiv Gică Hagi. Imagini de la priveghiul lui Mircea Lucescu pe Arena Națională FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj