Premiile Ig Nobel: Cele mai AMUZANTE descoperiri ştiinţifice din 2012 VIDEO

Publicat: Vineri, 21 Septembrie 2012 22:14 // Actualizat: Sâmbătă, 22 Septembrie 2012 17:48 // Sursa: RTV.net

O echipă americano-engleză care a venit cu o ecuaţie pentru a prezice forma unei cozi de cal a câştigat unul din premiile Ig Nobel 2012.

Foto: AP

Patrick Warren, Raymond Goldstein, Robin Ball şi Joe Keller au ridicat prestigiosul premiu la o gală desfăşurată la Universitatea Harvard.

Premiile Ig Nobel sunt un fel de parodie la seriosul premiu Nobel pentru ştiinţă.

Printre ceilalţi câştigători din 2012 se află şi echipe care au studiat cum cimpanzeii ar putea să se recunoască din spate şi cum se varsă cafeaua dintr-o cană care se mişcă.

Însă, deşi aceste studii par stupide, cele mai multe din ele sunt realizate pentru a rezolva probleme adevărate ale lumii şi sunt publicate în revistele de specialitate.

Dr. Warren, cercetător pentru Unilever în Marea Britanie, a fost încântat să îşi ridice premiul Ig Nobel. "Domeniul meu, fizica statistică, nu este ceva de care au auzit prea mulţi, aşa că sunt încântat că am făcut ceva care provoacă imaginaţia", spune cercetătorul. El şi colegii săi au realizat "ecuaţia formei cozii de cal". Aceasta ia în calcul grosimea părului, fibrele de pe cap, efectele gravitaţiei şi prezenţa onduleurilor pentru a descoperi cum se va comporta coada de cal. Împreună cu Numărul Rapunzel, ecuaţia poate fi folosită pentru a prezice forma părului când este strâns în spatele capului.

"La Unilever, acest lucru este foarte important, pentru că vindem o mulţime de produse pentru îngrijirea părului. Dar există mai multe aplicaţii, acolo unde ai multe fibre strânse laolaltă, precum în materiale (...) Contribuie şi la animaţia computerizată. Părul, de exemplu, este extrem de greu de realizat astfel încât să pară natural, în filmele de animaţie", explică dr. Warren.

Ceremonia Ig Nobel de joi a fost cea de-a 22-a de când revista de umor ştiinţific Annals of Improbable Research, a înfiinţat-o.

La gală participă şi laureaţii premiului Nobel adevărat, care oferă premiile. Câştigătorii au 60 de secunde la dispoziţie pentru un discurs de acceptare. Dacă vorbesc mai mult, o fetiţă începe să strige "plictisitor". O altă tradiţie este ca toţi oamenii din sală să arunce cu avioane de hârtie.

Iată câştigătorii din 2012:
 
Premiul pentru psihologie: Anita Eerland şi Rolf Zwaan (Olanda ) şi Tulio Guadalupe (Peru/Rusia/Olanda) pentru studiul lor "Dacă ne înclinăm spre stânga, Turnul Eiffel pare mai mic".

Premiul pentru pace: Compania SKN (Rusia) pentru convertirea muniţiei vechi ruse în diamante noi.

Premiul pentru acustică: Kazutaka Kurihara şi Koji Tsukada (Japonia) pentru crearea SpeechJammer - o maşinărie care întrerupe discursul unei persoane făcând-o să audă propriile cuvine cu întârziere.

Premiul pentru neuroştiinţă: Craig Bennett, Abigail Baird, Michael Miller, şi George Wolford (SUA) pentru că au demonstrat că cercetătorii creierului, folosind instrumente complicate şi statistici simple, pot vedea activitate cerebrală peste tot - chiar şi într-un somon mort.

Premiul pentru chimie: Johan Pettersson (Suedia, Rwanda) pentru că a rezolvat misterul de ce, în unele case din Anderslöv, Suedia, părul oamenilor a devenit verde.

Premiul pentru literatură: Biroul de Contabilitate al Guvernului SUA pentru publicarea unui raport despre rapoarte despre rapoarte care recomandă pregătirea unui raport despre rapoarte despre rapoarte despre rapoarte.

Premiul pentru fizică: Joseph Keller (US), Raymond Goldstein (SUA/UK), Patrick Warren şi Robin Ball (UK) pentru calcularea balanţei forţelor care modelează şi mişcă părul strâns într-o coadă de cal umană. Prof. Keller a primit încă un Ig pentru că a contribuit la inventarea ceainicelor care nu picură în 1999, studiu care a fost văzut greşit mult timp.

Premiul pentru dinamica fluidelor: Rouslan Krechetnikov (US/Rusia/Canada) şi Hans Mayer (SUA) pentru studierea dinamicii lichidelor pentru a vedea ce se întâmplă atunci când o persoană merge cu o cană de cafea în mână.

Premiul pentru anatomie: Frans de Waal (Olanda/SUA) şi Jennifer Pokorny (SUA) pentru că au descoperit că cimpanzeii pot recunoaşte alţi cimpanzei din fotografii cu spatele lor.

Premiul pentru medicină:  Emmanuel Ben-Soussan and Michel Antonietti (Franţa) pentru sfătuirea doctorilor care fac colonoscopii cum să reducă şansele ca pacienţii lor să explodeze.

loading...
4 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
28 feb 21:08
Votează email 0 email
...“plictisitor”. O altă tradiţie este ca toţi oamenii din sală să arunce cu avioane de hârtie. Citeste mai mult pe RTV.NET


STIRI SIMILARE...
21 sep 23:25
...strige “plictisitor”. O altă tradiţie este ca toţi oamenii din sală să arunce cu avioane de hârtie. Citeste mai mult pe RTV.NET ...
21 sep 23:01
...“plictisitor”. O altă tradiţie este ca toţi oamenii din sală să arunce cu avioane de hârtie.Citeste mai mult pe RTV.NET ...
21 sep 22:31
Votează email 0 email
...“plictisitor”. O altă tradiţie este ca toţi oamenii din sală să arunce cu avioane de hârtie. Citeste mai mult pe RTV.NET ...
1
EUR
4.7785
RON
07 Dec
noapte -2 °
zi 7 °
Ultimele joburi adaugate
24 H