Premiul Nobel pentru chimie 2025, împărţit de trei cercetători: Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar Yaghi

Premiul Nobel pentru chimie 2025. Cercetătorii Susumu Kitagawa, Richard Robson și Omar Yaghi sunt laureați ai Premiului Nobel pentru Chimie în 2025, potrivit anunțului făcut de Academia Regală de Științe a Suediei.

Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Chimie 2025 lui Susumu Kitagawa, Richard Robson şi Omar M. Yaghi „pentru dezvoltarea structurilor metal-organice”. Prin dezvoltarea structurilor metal-organice, laureaţii au oferit chimiştilor noi oportunităţi pentru rezolvarea unor provocări cu care ne confruntăm, potrivit Comitetului Nobel.

Premiului Nobel pentru Medicină 2025 împărţit de doi cercetători americani şi unul japonez pentru studii legate de sistemul imunitar

Potrivit comunicatului Comitetului Nobel, totul a început în 1989, când Richard Robson a testat utilizarea proprietăţilor inerente ale atomilor într-un mod nou. El a combinat ioni de cupru încărcaţi pozitiv cu o moleculă cu patru braţe; aceasta avea un grup chimic care era atras de ionii de cupru de la capătul fiecărui braţ. Când au fost combinaţi, s-au legat pentru a forma un cristal bine ordonat şi spaţios. Era ca un diamant umplut cu nenumărate cavităţi.

Premiul Nobel pentru chimie 2025:

Premiul Nobel pentru chimie 2025. Robson a recunoscut imediat potenţialul construcţiei sale moleculare, dar aceasta era instabilă şi se prăbuşea uşor. Cu toate acestea, Susumu Kitagawa şi Omar Yaghi au oferit acestei metode de construcţie o bază solidă; între 1992 şi 2003, ei au făcut, separat, o serie de descoperiri revoluţionare. Kitagawa a demonstrat că gazele pot pătrunde şi ieşi din construcţii şi a prezis că MOF-urile pot fi făcute flexibile. Yaghi a creat un MOF foarte stabil şi a demonstrat că acesta poate fi modificat folosind un design raţional, conferindu-i proprietăţi noi şi dorite.

În urma descoperirilor revoluţionare ale laureaţilor, chimiştii au construit zeci de mii de MOF-uri diferite. Unele dintre acestea pot contribui la rezolvarea unora dintre cele mai mari provocări ale omenirii, cu aplicaţii care includ separarea PFAS-urilor din apă, descompunerea urmelor de produse farmaceutice din mediu, captarea dioxidului de carbon sau recoltarea apei din aerul deşertului.

Anul trecut, distincţia i-a revenit lui David Baker „pentru designul computaţional al proteinelor” şi lui Demis Hassabis şi John M. Jumper pentru „predicţia structurii proteinelor”.

Trei descoperiri în chimie care au schimbat vieţi

Asimilarea dioxidului de carbon – Nobel în 1961

Melvin Calvin a demonstrat modul în care plantele transformă dioxidul de carbon în carbohidraţi şi a creat o imagine clară a unei secvenţe complicate de reacţii.

Cartografierea moleculelor – Nobel în 1964
Lucrările lui Dorothy Crowfoot Hodgkin privind determinarea structurii 3D a moleculelor au avut implicaţii imediate. Harta structurii penicilinei realizată de ea a facilitat fabricarea medicamentului.

Revoluţia enzimelor – Nobel în 2018
Frances Arnold a condus prima evoluţie dirijată a enzimelor. Rezultatele obţinute pot fi utilizate, printre altele, pentru fabricarea de substanţe chimice mai ecologice.

Date istorice

116 premii Nobel pentru Chimie au fost decernate din 1901 până în prezent pentru 197 de laureaţi.

25 de premii în Chimie au fost împărţite de doi laureaţi.

Opt femei au primit premiul pentru Chimie până în prezent.

Frederick Sanger şi Barry Sharpless au primit premiul pentru Chimie de două ori.

35 de ani a fost vârsta celui mai tânăr laureat în Chimie din istorie, Frédéric Joliot, care a primit premiul Nobel în 1935.

97 de ani a fost vârsta celui mai în vârstă laureat în Chimie, şi cel mai în vârstă laureat din istorie, John B. Goodenough.

Premiul Nobel pentru Literatură va fi anunţat joi de Academia Suedeză, urmat vineri de Nobelul pentru Pace iar cel pentru Ştiinţe Economice luni, 13 octombrie.

Primul Premiu Nobel în Chimie a fost acordat, în anul 1901, lui Jacobus Henricus van ‘t Hoff, pentru descoperirile privind legile dinamicii chimice şi ale presiunii osmotice în soluţii. Ulterior, Premiul Nobel pentru Chimie a reflectat realizările ştiinţifice care au dus la o mai bună înţelegere a proceselor chimice şi a bazelor moleculare şi care au reprezentat fundamentul multora dintre progresele tehnologice realizate până în prezent.

Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat de 116 ori, fără să fie acordat în anii: 1916, 1917, 1919, 1924, 1933, 1940, 1941 şi 1942, scrie Agerpres.

Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat pentru 197 de laureaţi între anii 1901-2024. Opt premii Nobel pentru Chimie au fost acordate, până în prezent, unor cercetătoare.

Acest premiu a fost acordat de 63 de ori unui singur laureat, 25 de premii au fost împărţite de doi laureaţi, iar 28 de premii au fost împărţite între trei laureaţi.

Cel mai tânăr laureat al acestui premiu a fost Frédéric Joliot, care avea 35 de ani atunci când a primit premiul, în anul 1935, împreună cu soţia sa, Irene Joliot-Curie. În schimb, John B. Goodenough, în vârstăde 97 de ani la data primirii premiului în 2019, a fost cel mai vârstnic laureat al acestei distincţii.

Printre laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie, de la începutul acordării acestora, se numără:

Adolf von Baeyer (1905, pentru cercetările aduse chimiei organice şi industriei chimice);
Linus Pauling (1954, pentru cercetările privind natura legăturilor chimice şi aplicarea în elucidarea structurii substanţelor complexe);
Lars Onsager (1968, pentru descoperirea relaţiilor reciproce, fundamentul proceselor ireversibile ale termodinamicii).
În secolul al XXI-lea, printre laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie, se regăsesc:

Yves Chauvin, Robert Grubbs şi Richard Schrock (2005, pentru lucrări care deschid calea fabricării unor noi medicamente şi materiale plastice);
Gerhard Ertl (2007, pentru lucrările sale privind procesele chimice pe suprafeţe solide);
Daniel Shechtman (2011, pentru „descoperirea remarcabilului mozaic de atomi ce formează cvasicristalele” – sau cristalele cvasiperiodice);
Robert J. Lefkowitz şi Brian K. Kobilka (2012, pentru studii cu privire la receptorii cuplaţi cu proteina G – RCPG);
Emmanuelle Charpentier şi Jennifer A. Doudna (2020, pentru „dezvoltarea unei metode de editare a genomului”);
Benjamin List şi David W.C. MacMillan (2021, pentru „dezvoltarea organocatalizei asimetrice”);
Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal şi K. Barry Sharpless (2022, pentru „dezvoltarea chimiei clic şi a chimiei bioortogonale”);
Moungi G. Bawendi, Louis E. Brus şi Alexei I. Ekimov (2023, pentru „descoperirea şi sinteza punctelor cuantice”, particule care iluminează monitoarele computerelor şi ecranele televizoarelor şi sunt folosite de medici pentru cartografierea tumorilor).
În 2024, Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit cercetătorului american David Baker, de la Universitatea din Washington, pentru designul computaţional al proteinelor şi britanicilor Demis Hassabis şi John Jumper, cercetători în cadrul Google Deepmind, pentru predicţia structurii proteinelor, potrivit Comitetului Nobel. David Baker a primit jumătate din premiu, iar Demis Hassabis şi John Jumper au împărţit cealaltă jumătate. Astfel, Premiul Nobel pentru Chimie 2024 a fost dedicat proteinelor, ingenioasele instrumente chimice care susţin viaţa.

Emmanuel Macron pune presiune pe Trump, de la tribuna ONU: „Premiul Nobel pentru Pace este posibil doar dacă opriţi acest conflict”

Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 2025 a fost câștigat de trei cercetători 

Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică 2025 lui John Clarke, de la Universitatea din California, Berkeley, SUA, lui Michel H. Devoret, de la Universitatea Yale, New Haven, CT și Universitatea din California, Santa Barbara, SUA și lui John M. Martinis, de la Universitatea din California, Santa Barbara, SUA, „pentru descoperirea tunelării cuantice macroscopice și cuantificarea energiei într-un circuit electric”.

Experimentele lor pe un cip au arătat fizica cuantică în acțiune
O întrebare importantă în fizică este dimensiunea maximă a unui sistem care poate demonstra efectele mecanicii cuantice, scrie în comunicatul Comitetului Nobel. Laureații Premiului Nobel din acest an au efectuat experimente cu un circuit electric în care au demonstrat atât tunelarea cuantică, cât și nivelurile de energie cuantificate într-un sistem suficient de mare încât să poată fi ținut în mână.

Mecanica cuantică permite unei particule să treacă direct printr-o barieră, folosind un proces numit tunelare. De îndată ce sunt implicate un număr mare de particule, efectele mecanicii cuantice devin de obicei nesemnificative. Experimentele laureaților au demonstrat că proprietățile mecanicii cuantice pot fi concretizate la scară macroscopică.

În 1984 și 1985, John Clarke, Michel H. Devoret și John M. Martinis au realizat o serie de experimente cu un circuit electronic construit din supraconductori, componente care pot conduce curentul fără rezistență electrică. În circuit, componentele supraconductoare erau separate de un strat subțire de material neconductiv, o configurație cunoscută sub numele de joncțiune Josephson. Prin rafinarea și măsurarea tuturor proprietăților circuitului lor, ei au reușit să controleze și să exploreze fenomenele care apăreau atunci când treceau un curent prin acesta. Împreună, particulele încărcate care se mișcau prin supraconductor formau un sistem care se comporta ca și cum ar fi fost o singură particulă care umplea întregul circuit.

Acest sistem macroscopic asemănător unei particule se află inițial într-o stare în care curentul circulă fără tensiune. Sistemul este blocat în această stare, ca și cum s-ar afla în spatele unei bariere pe care nu o poate traversa. În experiment, sistemul își arată caracterul cuantic reușind să scape din starea de tensiune zero prin tunelare. Starea modificată a sistemului este detectată prin apariția unei tensiuni.

Laureații au putut demonstra, de asemenea, că sistemul se comportă în modul prevăzut de mecanica cuantică – este cuantificat, ceea ce înseamnă că absoarbe sau emite doar cantități specifice de energie.

„Este minunat să putem sărbători modul în care mecanica cuantică veche de un secol oferă continuu noi surprize. Este, de asemenea, extrem de utilă, deoarece mecanica cuantică stă la baza întregii tehnologii digitale”, spune Olle Eriksson, președintele Comitetului Nobel pentru Fizică, potrivit comunicatuluin citat.

Tranzistoarele din microcipurile computerelor sunt un exemplu de tehnologie cuantică consacrată care ne înconjoară. Premiul Nobel pentru fizică din acest an a oferit oportunități pentru dezvoltarea următoarei generații de tehnologie cuantică, inclusiv criptografia cuantică, computerele cuantice și senzorii cuantici.