Presa italiană: Chivu va fi cedat la Ajax

RomaniaTV.net
14 11. 2011, 07:17

„Chivu la Ajax acum, Eriksen nerazzurro în iunie”, a notat sursa citată, menţionând că Eriksen se află în atenţia mai multor cluburi europene importante, ca Real Madrid, FC Barcelona, Manchester United, Manchester City şi AC Milan.

Italiah24.it mai scrie că varianta cea mai vehiculată pentru plecarea lui Chivu la Ajax Amsterdam rămâne un schimb

Presa italiană a notat, vineri, că fundaşul Cristian Chivu ar putea reveni la echipa care l-a lansat în fotbalul european, Ajax Amsterdam, la care a evoulat în perioada 1999-2003. Antrenorul echipei Ajax, Franck de Boer, a confirmat interesul pentru transferul lui Chivu, precizând că românul este prima opţiune pentru înlocuirea belgianului Jan Vertonghen.

Contractul lui Chivu cu Inter expiră vara viitoare şi până în acest moment jucătorul nu a primit nicio ofertă pentru prelungirea înţelegerii.

Presa italiană a precizat că jucătorul în vârstă de 31 de ani nu face parte din planurile de viitor ale actualului tehnician al lui Inter, Claudio Ranieri, care intenţioneză să întinerească echipa, şi a avansat mai multe posibile destinaţii pentru Chivu, printre care Napoli, Machester City sau Liverpool.