Presa ucraineană: Preşedintele Petro Poroşenko ar fi acceptat un STATUT SPECIAL pentru Donbas

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, ar fi decis să includă în cele din urmă prevederea cu privire la statutul special al regiunii Donbas (estul separatist al țării) în proiectul de reformă constituțională, care urmează să fie supus dezbaterii joi în Rada Supremă (parlamentul unicameral) de la Kiev, relatează publicația Ukrainskaia Pravda, citând surse bine informate.
Filip Stan
16 iul. 2015, 09:09
Presa ucraineană: Preşedintele Petro Poroşenko ar fi acceptat un STATUT SPECIAL pentru Donbas

Președintele Petro Poroșenko a trimis Parlamentului joi dimineața amendamentele modificate privind descentralizarea, care prevăd statut special pentru Donbas. Inițial, amendamentele nu includeau referirea la statutul special pentru Donbas, lucru ce a provocat critici dure din partea liderilor separatiști din Donețk și Lugansk.

‘Conform unor informații, modificări în acest sens s-au făcut în cursul vizitei secretarului de stat adjunct Victoria Nuland la Kiev’, relevă Ukrainskaia Pravda, citată de mass-media ruse. Secretarul de stat adjunct american Victoria Nuland a sosit miercuri la Kiev într-o vizită de două zile.

La rândul său, Oxana Sâroid, a confirmat în pagina sa de Facebook că se ‘exercită presiuni’ asupra deputaților ucraineni pentru a-i determina să voteze această modificare privind statutul special. ‘… Se fac o mulțime de presiuni asupra parlamentarilor din partea comunității internaționale pentru ca așa-numitele ‘republici populare’ Donețk și Lugansk să primească statut special în Constituția noastră. Se argumentează prin necesitatea de a ‘demonstra aplicarea acordurilor de la Minsk’, scrie ea, potrivit Ukrainskaia Pravda.

Conform uzanțelor, Rada Supremă urmează să includă acest proiect pe ordinea de zi a legislativului și să-l transmită spre examinare Curții Constituționale. După aceea, pentru a trece, acest proiect de lege trebuie să obțină 226 de voturi în prima lectură și 300 de voturi în a doua lectură.

Într-un discurs susținut miercuri seara la Casa Americii din capitala ucraineană, Nuland a calificat drept ‘istorică’ sesiunea de joi a Radei Supreme, având în vedere că vor fi supuse atenției deputaților și o serie de proiecte de legi necesare pentru a obține următoarea tranșă de la FMI.

‘Aș vrea să spun că mâine (joi) Rada Supremă va avea încă o zi istorică, la fel ca multe altele în ultimele opt luni, pentru că se lucrează la o nouă legislație menită să schimbe țara. Mâine însă parlamentul va examina un pachet complet de reforme legislative care va finaliza ceea ce cere FMI pentru a oferi următoarea tranșă a împrumutului pentru Ucraina’, a declarat miercuri seara Victoria Nuland.

Tot atât de importante sunt și legile referitoare la descentralizarea puterii, care prin definiție sunt concepute să reducă influența Kievului în regiuni și fluxul de bani de la nivel regional către centru, scrie la rândul său ziarul ucrainean Segodnia, indicând că reforma privind descentralizarea este prevăzută și în acordurile din februarie de la Minsk.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Jucătorii au refuzat să se antreneze! Mesaj fără precedent al șefilor pe grupul de WhatsApp: „Cine vrea, e așteptat să rezilieze”
Capital.ro
Avertizare meteo de ultimă oră! Ploi abundente și rafale de până la 90 km/h. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România